Consiliul Judeţean aniversează 30 de ani de activitate! Peste 200 de elevi, studenţi şi cadre didactice participă la Ziua porţilor deschise

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud împlineşte 30 de ani de activitate, 30 ani de muncă și responsabilitate în fața cetățenilor județului Bistrița-Năsăud. Pentru a marca acest eveniment semnificativ pentru instituţie și pentru întreaga comunitate, Consiliul Judeţean şi-a deschis larg porțile pentru fiecare cetățean, elev, student sau cadru didactic din județ. Toate astea pentru că a cunoaște locul unde se iau toate deciziile, echipa din spatele realizărilor și cel mai important conducerea, care este pilonul și reperul de unde pornesc toate ideile de muncă și de dezvoltare.

Aproape 200 de elevi şi studenţi din judeţul nostru au trecut porţile Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, fiind primiţi de preşedintele Emil Radu Moldovan şi vicepreşedinţii Camelia Tabără şi Ciprian Kecskes-Simionca. De asemenea, aceştia au avut posibilitatea de a interacţiona cu specialişti din cadrul instituţiei, dar şi cu cei de la Salvamont, pe care copiii i-au recunoscut cu uşurinţă, fie din drumeţiile montane, fie de pe pârtiile de schi.

Seria vizitelor a fost deschisă de elevii clasei a IV-a  Step by Step de la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare”, urmaţi de copiii de la CSEI Bistriţa, studenţii de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Extensiei Bistriţa – UBB Cluj-Napoca, elevii clasei a III-a de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa, studenţii de la „Administraţie” din cadrul Extensiei Bistriţa a UBB Cluj-Napoca, elevii clasei a VII-a de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Bistriţa şi elevi de la Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Maieru.

Pentru aniversarea a 30 de ani de funcționare în regimul democratic actual, vor fi organizate şi alte evenimente precum  ședința festivă de la Centrul Cultural Dacia, din 15 aprilie, spectacole de muzică populară, activități cultural-artistice de promovare a tradițiilor județului și a zonelor turistice ale acestuia, prezentarea unui film despre evoluția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, colocvii, precum și conferințe pe diferite domenii.   

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5