Consiliul Județean Bistrița-Năsăud aniversează 33 de ani de activitate! Sute de copii și tineri, dornici să vadă unde se iau cele mai importante decizii

Acum 33 de ani, era constituit Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în forma pe care o cunoaștem astăzi. Era o zi de sâmbătă, şi lume multă - de la prefectul Gheorghe Groşan, politicieni, directori de societăţi comerciale -  s-a adunat în sala mare a Prefecturii. La acea vreme, erau 37 de consilieri judeţeni, care după ce şi-au primit certificatele din partea preşedintelui Tribunalului, Gheorghe Buta, şi-au ales prin vot preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi.

Primul preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost David Mircea (FSN), iat vicepreşedinţi ai primului Consiliu Judeţean au fost Alexandru Uiuiu (PAC – Convenţia Democratică) şi Gheorghe Marinescu (FSN). Pe parcursul timpului, judeţul nostru a avut patru preşedinţi – David Mircea, Gheorghe Marinescu, Liviu Rusu şi Emil Radu Moldovan – şi o serie lungă de vicepreşedinţi – Alexandru Uiuiu, Gheorghe Marinescu, Vasile Aldrofan, Florin Şomlea, Mircea Taloş, Szanto Arpad, Constantin Pamfiloiu, Ionel Tompa, Mihai Bumbu, Luca Iancu, Stelian Dolha, Alexandru Pugna, Dorin Popescu, Vasile Puica şi Ioan Ţintean, Camelia Tabără, Ciprian Kecskes-Simionca, Cristian Cârlig și Daniel Tămaș. Au vegheat la legalitatea celor întreprinse de către administraţia judeţeană doar trei secretari generali ai județului, Iosif Redl, Mica Oprea și Crina Borș.

În cei 33 de ani, fiecare dintre consilierii judeţeni, dintre vicepreşedinţi şi preşedinţi şi-au pus amprenta în cultură, sănătate, educaţie, asistenţă socială şi, nu în ultimul rând, infrastructură. De asemenea, un merit consistent îl au şi angajaţii Consiliului Judeţean şi ai instituţiilor din subordine, a căror muncă rămâne de cele mai multe ori în umbra politicului.

***

Vineri, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a sărbătorit cei 33 de ani de activitate printr-un eveniment special: „Ziua Porților Deschise”.

Gazde bune au fost vicepreședinții Daniel Tămaș și Cristian Cârlig, dar și specialiștii Consiliului Județean, care au prezentat istoricul instituției și au oferit răspunsuri la întrebări. Copii, tineri și bistrițeni de orice vârstă au avut posibilitatea să afle mai multe despre activitatea Consiliului Județean, să vadă locul unde se iau cele mai importante decizii și să se întâlnească cu oamenii care transformă proiectele în realitate.

Primii vizitatori au fost elevii clasei a X-a D de la CNLR Bistrița, diriginte Ancuța Mititean, urmați de elevi de la Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița, Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Bistrița, Școala Gimnazială "Ștefan cel Mare" și lista ar putea continua. 

Ziua Porților Deschise a avut loc și în instituțiile subordonate Consiliului Județean, și anume la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu;  Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud - la Galeria ROD și Școala Populară de Artă; Muzeul Bistrița-Năsăud – custode al patrimoniului istoric și cultural al județului;  Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – Sala Polivalentă Teraplast Arena, la antrenamentul deschis al echipei de senioare CS Gloria 2018 BN și la antrenamentul deschis al echipei naționale de handbal a României, dar și la Serviciul Public Județean Salvamont Bistrița-Năsăud – instituția care asigură siguranța turiștilor în zonele montane.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5