Contestaţii fără speranţe

-84 de promovati in plus

După rezolvarea contestaţiilor la bac a avut loc o creştere a procentului de promovabilitate, de la 58,9 la 61,59 în Bistriţa-Năsăud. Dacă înainte de contestaţii numărul elevilor reuşiţi era 1.800, după rezolvarea acestora, numărul celor care au promovat examenul de bacalaureat a crescut la 1.884.

Statisticile finale ale examenului de bacalaureat din prima sesiune 2010, arată aşadar că 38,31% dintre elevii prezenţi nu au reuşit să obţină o notă mai mare de şase, care să le asigure promovarea examenului. Din numarul total de candidaţi respinşi, 80,63% au obţinut note mai mici de cinci, iar 19,37 % au avut medii cuprinse între 5 şi 5,99 (227 de elevi). Avem 645 admisi cu note între 6 si 6,99 (34,24%); 548 cu note între 7 si 7,99 (29,09%); 409 cu note între 8 si 8,99(21,70%); 281 cu note între 9 si 9,99 (14,92%); un candidat cu nota 10 (0,05%).

În total s-au depus 1236 de contestaţii, dintre acestea 482 au fost admise, iar 754 au fost respinse. S-au înregistrat 64 de cazuri în care, în urma contestaţiilor admise, elevii au primit o notă mai mică decât cea iniţială. Şase elevi care aveau înainte de contestaţii nota minimă 5, după contestaţie au obţinut note mai mici de 5.

Rezultatele finale s-au afişat ieri, în toate centrele de examen. Cei care nu şi-au luat examenul de Bacalaureat acum, pot să se înscrie până în data de 9 iulie la centrele de examen, pentru a putea participa la a doua sesiune de examen. Cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2010 va avea loc în perioada 23 august – 9 septembrie.

Mai multe informaţii despre rezultatele examenului de Bacalaureat 2010 puteti gasi pe site-ul www.edu.ro la sectiunea Bacalaureat 2010, unde sunt afisate toate notele obtinute de către toţi candidaţii, comunica purtatorul de cuvant al ISJ Miheiela Hiticas.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5