Timp de trei zile,

Controale ample în traficul judeţean

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud desfăşoară în aceste zile ample acţiuni în traficul de pe raza judeţului, anunţă purtătorul de cuvânt Raluca Moldovan. Controalele vizează depistarea celor care şi-au instalat mijloace speciale de avertizare sonoră şi luminoasă, care şi-au aplicat pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale de folii neomologate sau accesorii care restrâng sau estompează vizibilitatea în timpul mersului sau afişe, înscrisuri şi reclame prin care se diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă. Verificările urmăresc şi depistarea celor care circulă fără plăcuţele cu numerele de înmatriculare sau dacă au fost aplicate pe acestea dispozitive de iluminare, altele decât cele omologate.

Conform inspectorului Raluca Moldovan, acţiunea este motivată de faptul că în ultimul timp, la nivel naţional, s-au constatat sau le-au fost sesizate poliţiştilor astfel de abateri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5