Controale cu aparate radar pe DN 17 și DN 17D! Opt permise reţinute de poliţişti

Comunicat de presă

Joi, în intervalul orar 15.30-19.00, polițiștii Serviciului Rutier și cei compartimentelor rutiere din cadrul polițiilor orășenești Beclean și Năsăud au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Astfel, polițiștii rutieri au acționat cu aparatele radar pe Drumul Național 17, pe tronsonul Reteag-Crainimăt și 17D, pe tronsonul Năsăud-Ilva Mică.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au dispus reținerea a 8 permise de conducere, dintre care unul pentru nerespectarea normelor legale privind depășirea vehiculelor și 7 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

În total, au fost constatate și aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale la regimul rutier, dintre care 15 sancţiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 8 pentru alte abateri rutiere, toate conform O.U.G 195/2002.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5