Crăciun în Bistrița-Năsăud a respectat Ignatul. Află care sunt tradițiile acestei zile?

Tăietori și măcelari pricepuți au sacrificat astăzi, în curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud , chiar de Ignat, o scroafă de 120 de kilograme, o duzină de bistrițeni fiind și ”beneficiari” ai șoricului, așteptat cam de toată lumea. Animalul a fost supus tuturor operațiunilor déjà consacrate tăierii și transformării porcului în bucate tradiționale , specifice Marii Sărbători a Crăciunului.

Ignatul apare femeilor care torc, perie cânepa sau spală în această zi și le chinuie sau chiar ucide pe cele care fac treabă. În această zi se lucrează numai până când femeile aud țipând porcii.

Ziua de Ignat are și un patron feminin, conform tradiţiilor, nevasta lui Ignat, denumită Inătoare. Aceasta este reprezentată ca o femeie mostruoasă care opărește mâinile femeilor care torc sau le mutilează și le ia vlaga.
Ziua de 20 decembrie reprezenta în calendarul ocupațiilor tradiționale termenul limită al prelucrării firelor naturale.

Reamintim că în ziua de Ignat, pe 20 decembrie, are loc tradiţionala tăiere a porcilor. Tăiatul porcului, activitate la care participa întreaga familie, era supus unor restricții rituale complexe: porcii se tăiau în zorii zilei sau dimineața; animalul era stropit cu apă sfințită și așezat cu capul spre răsărit; pe frunte sau pe ceafă se cresta  cu cuțitul o cruce pe care se presăra sare; din carne se păstra câte o bucată de carne care se dăruia Sf. Ignat.

„Femeile aveau o grijă deosebită pentru capul și picioarele porcului, folosite la piftii (aituri sau răcituri), preperat tradițional care asigura sporul și sănătatea animalelor în gospodărie și se împărțea ca ofrandă pentru cei morți”, arată Ania Moldoveanu.

Sfântul Ignat e zis şi Crăciunul ţiganilor, ei fiind cei care taie porcii. Acum are loc tăierea porcilor negri, de la care se opreşte sânge şi fiere, pentru vindecarea bolilor şi a frigurilor. Citește și: mesaje de anul nou

În popor se spune că „dacă nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine”, „după Ignat, porcul slăbeşte”. Există, însă, sate în care porcul este tăiat a doua zi de Crăciun – precum în Vâlcea, Bacău, Prahova – sau a treia zi – Dâmboviţa, conform unor interdicţii privind consumul cărnii de porc în post şi în prima zi de Crăciun.

Ansamblul ritual al tăierii porcului este încheiat prin masa comună, numită „pomana porcului”.

În ziua de Ignat nu se lucrează, se taie porcul şi se crede că cine nu are porc gras de Crăciun şi cuţit în vreme pepenilor nu a cunoscut fericirea, potrivit expertului în folclor Irina Nicolau. Dar, potrivit tradiţiei, la tăierea porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi, întrucât porcul va muri greu şi carnea lui nu va mai fi bună.

Tradiţii de Ignat

În această zi din fiecare porc tăiat i se dăruiește o bucată lui Ignat.

Femeile pisează grâu ca sa aibă de împărțit la Crăciun. Se fac un fel de turte, „Cârpele Domnului”, cu miere și nuci care se mănâncă în ajunul Crăciunului.

Ignat vindecă porcii de boală rea și tot el este cel care vine să le anunțe moartea și să le ia sufletele.

Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngrașă pentru că în această noapte își visează cuțitul.

În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină.

Copii se mânjesc cu sânge de porc pe frunte ca să fie rumeni și sănătoși tot anul.

Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii să nu râme în bătătută sau să rupă rufele peste an.

Cine nu taie porcul în această zi, i-l mânâncă lupul în cocină.

Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5