Cina porcului

Mircea Gelu Buta, Prof. Dr. Facultatea de Teologie Ortodoxă

O sărbătoare deosebită a bistrițenilor, de la începutul iernii, așteptată cu nerăbdare de cei mici și cei mari, era tăierea porcului. Aproape fiecare familie creștea în timpul anului un porc sau îl cumpăra din târg, înaintea Crăciunului. Era treabă multă, așa că femeile trebuiau ajutate de un măcelar specializat în prepararea cărnii.
Porcii se tăiau de cu noapte, pe la cinci dimineața. Mama, milioasă, nu ne-a îngăduit niciodată să privim la chinurile porcului, așa că se întâmpla să fim treziți de guițatul animalului înjunghiat. Ieșeam din casă și însoțeam porcul, care era dus pe săniuță la locul unde urma să fie pârjolit. Bácsi Pauliner, un vechi și priceput măcelar al Bistriței, care ținea un magazin de cărnuri în Piața Decebal și la care părinții mei apelau, învelea animalul în paie, îi punea un șomoiog în gură, după care îi dădea foc. Pentru noi, priveliștea devenea măreață: o vâlvătaie în întunericul din jur, sus cerul senin, înstelat, jos pământul alb de omăt și apoi vorbă multă și gălăgia noastră, a copiilor. În sfârșit, pâlpâiala flăcărilor și scânteile care zburau spre cer...
După ce porcul era pârjolit și curățat bine cu periile de rădăcini, Bácsi Pauliner ne lăsa să-l încălecăm, fie în față, cu mâinile pe urechi, fie în spate, ținându-ne de coadă, primind dezlegare să gustăm, „că pentru o urechiuță sau codiță, popa nu taie copiilor limbuță”.
Urma tranșarea șuncilor și bucăților de slănină, care, după sărare, erau puse în coveți, iar după câteva zile, duse la afumat. Celelalte bucăți de carne ajungeau pe scândura de tăiat, unde se pregăteau sângeretele, caltaboșul și cârnațul. Între timp, femeile curățau și spălau intestinele, tăiau bucățile de slănină rămase, din care făceau jumări și unsoare, pe care o puneau în bidoane de tablă cu capacul găurit. Până când se preparau toate acestea, venea amiaza. La masă, după un pahar de țuică, se mânca o friptură din carne proaspătă și apoi se bea vin.
După-amiază, carnea pentru cârnaț era sortată, tăiată și apoi tocată în mașină. Dacă la sărarea și piperarea cărnii, fiecare își dădea cu părerea, condimentarea cu fel de fel de ingrediente se făcea după gustul și obiceiurile gazdei. După lungi insistențe, Bácsi Pauliner ne permitea să împingem de mânerul cârnățarului și umpleam câteva intestine. Ne plictiseam însă repede și lăsam treaba în seama adulților.
Spre seară, când toate erau rânduite, iar uneltele curățate și spălate, eram invitați cu toții la „cina porcului”, unde serveam cârnaț proaspăt, caltaboș, tocană și murături. O mămăligă mare și aurie trona în mijlocul mesei. Vinul era din belșug. Copiii primeau sirop cu sifon. După ce fiecare își dădea cu părerea despre gustul preparatelor, auzeai fel de fel de întâmplări, pe care comesenii le povesteau cu umor. Spre finalul mesei, bunica servea ceai cu rom. Era o viață minunată atunci...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5