Tăiatul porcului

În decembrie,

ninsorile căutând, cuțitul uitat.

Nu o să spun despre tăiatul porcului că este o tradiție  specifică locuitorilor de la țară, ,,românilor verzi”, cum ar zice un politician aflat în campanie electorală. O să cobor pe treptele timpului spre anii copilăriei mele când acest eveniment m-a impresionat cel mai mult. La cantonul CFR  nr. 41 din Chintelnic, unde  bietul meu tată se aciuase, în postura lui de muncitor la ,,ștrec”, la căile ferate, ca să-și poată continua misiunea lui de preot greco-catolic clandestin, tăiatul porcului însemna o șansă de provizii alimentare pentru familia noastră numeroasă. Cum ar fi spus Nicolae Labiș în cunoscuta lui poezia ,,Moartea căprioarei”, ,,avem carne”, tăiatul porcului devenise o necesitate existențială, dincolo de obiceiuri și de tradiții.

Revăd și acum chipul homeric al unui nepot al tatălui meu, Iacob, care era măcelarul de serviciu, henteșul.  Iacob avea peste doi metri înălțime, el aducea paiele de la un vecin, aflat cam la șapte sute de metri distanță de canton. Le lega cu o funie și le lua în spate. Eu eram uimit de forța lui herculeană și mergeam ca un cățeluș în urma lor minunându-mă de puterea acestui nepot al tatălui meu. Cineva din familia noastră i-a dat un nou nume lui Iacob, l-a numit Hongu. Mă mai uluia Hongu prin poveștile reale sau imaginare pe care le relata despre Boșotă Grigore, ,,haiducul modern” din Runcul Salvei. Iacob. Colportorul de fantasme despre Boșotă, mă fermeca cu puterile lui Boșotă, care ar fi avut într-o palmă încastrată ,,iarba fiarelor” și ar fi evadat de multe ori când a fost închis.

Farmecul tradiției tăierii porcului aveam să-l cunosc la Malin în familia soției mele. Prin 1972 se mai păstrau aici reminiscențe ale acestei tradiții  în special cele referitoare la prepararea produselor alimentare din porc și cele legate de cina porcului. Se mai respecta vechiul și tradiționalul rețetar al produselor culinare preparate din porc, dar mai ales se continua modul lor de preparare, aș zice, ,,din bătrâni”. Un spectacol al expunerilor de păreri referitoare la greutatea celui sacrificat, prefața cântărirea lui. Pârjolirea porcului se făcea cu paie.

Dacă ieșitul la curățatul și legatul viei, primăvara, în Malin, însemna și o trecere în revistă a celor care au rămas în viață, după o iarnă grea, sau o numărătoare a celor capabili încă de muncă și cina porcului era echivalentă cu o numărătoare a neamului, a rudeniilor apropiate, un moment de solidaritate de clan. Se respecta o anumită ierarhie a rudeniei și a vârstei. Înțelepciunea și experiența de viață a comesenilor era apreciată. Mai existau persoane care luau în serios postul Crăciunului, iar meniul simplu și tradițional era la mare cinste. Ceva arhaic și parcă atavic se prelungea de undeva foarte de demult. Cina porcului se încheia cu interpretarea unor colinde.

Astăzi, tăiatul porcului ,,s-a modernizat”, butelia cu gaz, împușcatul porcului, tot felul de ustensile moderne, fac parte din instrumentarul unui măcelar, pe care de multe ori îl angajezi  contra cost. Toată lumea este grăbită. Participanții la tăiatul porcului sunt o mare parte din ei, orășeni care văd deja în defunctul animal mai mult o sursă de fleici pentru viitoarele ,,grătare” pe care le vor degusta cu prietenii, acolo la oraș, la casele lor sau în ieșirile la iarbă verde, pentru cei locuind încă la bloc, în compania asurzitoare a manelelor. În curând tăiatul porcului va fi mai mult o amintire sau înverșunarea unor îndărătnici de a mai păstra o tradiție, de a mai lega o verigă în lanțul a cărui scuturare va  răsuna în somnul celor care se odihnesc în dealul de lut al satului.