Crin Antonescu, despre Vasile Blaga: Cleveteşte în mod dizgraţios

Şi liderul liberal Crin Antonescu a avut întâlniri cu diplomaţi americani, dar nu a clevetit la adresa colegilor de partid sau la cea a adversarilor. Şeful PNL susţine că Vasile Blaga, care l-a calificat drept leneş, ,,cleveteşte în mod dizgraţios", ne informează Mediafax.

,,Amândoi sunt îngrozitori. Orban (Ludovic -n.r.) ar trebui să fie arestat pentru că a depăşit bugetul ministerului cu 600 de milioane de euro. Antonescu (Crin -n.r.) este un bun orator, dar este leneş şi lucrează doar două ore pe zi, iar asta numai dacă are chef”, i-a caracterizat Vasile Blaga pe cei doi lideri liberali, conform cablogramelor Wikileaks.

În replică, preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că a avut şi el câteva întâlniri cu ambasadorul SUA, dar niciodată nu a discutat despre persoane fizice din PNL sau din alt partid, nici măcar despre preşedintele Traian Băsescu.

"Asta discuta domnul Blaga cu ambasadorul SUA? Am avut şi eu câteva întâlniri, în decursul timpului, de când sunt preşedinte al PNL, cu ambasadorul Statelor Unite şi niciodată nu am discutat despre persoane fizice din partidul meu sau din alt partid, nici măcar despre preşedinte. (...) Nu am discutat despre domnul Blaga, ca atare nu aş avea ce să comentez, nu o să mă disculp în faţa domnului Blaga cât de leneş sunt şi câte ore muncesc pe zi", a conchis Crin Antonescu, citat de Mediafax.

Şeful PNL s-a arătat deranjat de faptul că ,,viteazul şi seriosul domn Blaga, fostul candidat la preşedinţia PDL, întreţine, exact ca dintr-o celulă diversionistă, aceleaşi puncte de atac sau calomnii la adresa unui adversar”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5