Crin Antonescu vrea desfiinţarea PDL pe cale politică şi democratică, nu administrativă
-
View the full image
Crin Antonescu
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seara, la Antena3, că strategia sa politică este ca liberalii să desfiinţeze Partidul Democrat pe cale politică şi democratică, şi nu administrativă, "aşa cum intenţiona Năstase în 2003". Liderul liberal a reiterat ideea imposibilităţii de a mai colabora cu PDL.
,,Din punct de vedere strategic, trebuie spus foarte clar: ori noi, ori ei. Adrian Năstase, în 2003, a vrut să desfiinţeze PD pe cale administrativă, folosind uneltele puterii. Şi am protestat atunci pentru că nu era democratic. Eu doresc să desfiinţăm PD pe cale politică şi democratică, nu administrativă. Ori noi, ori ei. Niciodată nu putem noi ca partid autentic de dreapta să colaborăm, să fim complici cu cei care prin fraudă morală, electorală şi doctrinară, prin abuz, se substituie astăzi dreptei”, a spus Antonescu.
El a menţionat că, în opinia sa, la nivel doctrinar PNL trebuie să se deschidă către ,,o dreaptă mai largă şi mai completă” şi să vorbească despre faptul că pe partea de ordine socială există componente de dreapta care ţin mai degrabă de creştin-democraţie care trebuie asumate de liberali, iar în ordine culturală, există ,,elemente de conservatorism în sensul propriu” care trebuie asumate de dreapta.
,,Dreapta nu înseamnă numai impozite mici, dreapta înseamnă un anumit tip de ordine, de elită, de autoritate, toate lucrurile astea trebuie aşezate, din punct de vedere doctrinar. Ţara asta trebuie să rămână cu două partide mari, unul de dreapta, PNL, al doilea de stânga, care e probabil PSD, nu mă interesează, dar pe dreapta asta e strategia, pe asta o propun, pe asta o asum", a spus Antonescu la Antena 3.
La capitolul organizare, preşedintele PNL le transmite liberalilor că trebuie să înţeleagă că un partid în deplină libertate, diversitate de păreri cum e PNL ,,trebuie să aibă eficacitate şi eficienţă”, care să fie date prin ,,nişte măsuri care întăresc autoritatea preşedintelui, a secretarului general, a secretariatului general şi a tuturor forţelor de natură executivă din partid”.
Pe de altă parte, Antonescu a subliniat că mizează la Congres pe faptul că cei mai mulţi colegi liberali înţeleg că el nu poate sta într-o vitrină.
,,Fără îndoială însă, şi mizez pe asta, cei mai mulţi colegi de ai mei înţeleg că nici eu nu pot sta în vitrină, pentru că dacă partidul nu face nişte schimbări majore şi dacă el însuşi nu joacă serios la miză mare, cum bine spunea Adrian Năstase pe blog despre mine, dar asta trebuie să facă tot partidul, eu stau degeaba în fereastră sau oricine altcineva. Eu nu primesc nu am primit şi nu aş putea eventual să mai primesc în calitate de lider al partidului şi partidul odată cu mine, nişte voturi pe farmece, pe ademeniri. Există momente ale adevărului, alegătorii care îşi îndreaptă aşteptările către noi nu pot fi păcăliţi deloc şi nu are niciun rost să o facem”, a conchis Crin Antonescu.
Citiţi şi:
- Alianţă cu PSD şi UDMR, respectiv suspendarea lui Băsescu
- Antonescu: PNL şi PC sunt de dreapta. PDL şi Băsescu sunt mincinoşi
- De la Ioan Oltean citire: PSD pregăteşte terenul pentru despărţirea de PNL
- Vasile Blaga: Mă îndoiesc că altcineva va avea un candidat mai bine plasat decât noi pe zona dreptei
- Oltean: Din Iohannis şi Antonescu am face un candidat impecabil
Adaugă comentariu nou