Cristian Pomohaci şi Văru’ Săndel la Zilele Lechinţei

Cea de-a opta ediţie a sărbătorii „Zilele Lechinţei” s-a desfăşurat, conform tradiţiei recente, în zilele de 20-21 septembrie 2015. În prima zi, pe scena amenajată în faţa Căminului Cultural au evoluat formaţii de muzică uşoară, cu toată ploaia şi vijelia care s-a abătut asupra localităţii, iar în ziua Târgului, 21 septembrie, a avut loc un amplu concert de muzică populară.
Lechinţa este atestată documentar din prima jumătate a secolului al XIV-lea, atunci când aici au fost colonizaţi saşi. Nu există o menţiune despre anul când locuitorii din zonă s-au adunat în târgul de mărfuri. Se poate deduce însă că în urmă cu vreo 500 de ani, primii comercianţi din localităţile învecinate şi din burgurile săseşti s-au adunat aici şi au făcut schimb de produse. O datare este cam de la sfârşitul secolului al XIX-lea. De atunci, chiar şi în perioada celor două războaie mondiale s-a ţinut, an de an, târgul, urmat de Balul Romilor. În perioada comunistă s-a încercat oprirea manifestării de la Lechinţa. Astfel, în anul 1988 au fost blocate străzile care duceau către Lechinţa. Ţăranii trebuiau să fie la muncă, în agricultură, la colectiv. Dar conducătorii de atunci n-au reuşit, târgul a avut totuşi loc.
Spicuim dintr-un comunicat al conducerii judeţene de partid din septembrie 1988: „În contextul în care toţi oamenii muncii, toţi locuitorii satelor, chiar de la unele unităţi economice vin în sprijinul lucrărilor din campania agricolă, în comuna Lechinţa chiar unele cadre de conducere au alte preocupări. Aşa s-a întâmplat în cursul săptămânii trecute când, nesocotind indicaţiile şi dispoziţiile primite, secretarul adjunct al Comitetului comunal de partid, tovarăşa Bozga Mariana, şi-a permis să organizeze, în centrul comunal de cultură şi creaţie, Balul Târgului, la care urmau să participe localnici, numeroşi alţi amatori din împrejurimi, ca şi din alte localităţi. Pentru atitudinea manifestată, tovarăşa Bozga Mariana a fost destituită din funcţie”.
Înainte de 1989, era o sărbătoare fiindcă aici, la Târg, participau comunităţi întregi cu muzică, cu dansatori, se organizau chiar întreceri cu petreceri şi multă voie bună. Era o adevărată sărbătoare pentru toate satele Câmpiei, care se întâlneau în „Capitală”, la Lechinţa.
În urmă cu mai mulţi ani, de 21 septembrie, era vremea culesului, a strugurilor. Puteai găsi struguri şi must la vânzare. Acum, deşi a început „siretiul”, mustul a lipsit. Poate la ediţia următoare, având în vedere că viticultura din Lechinţa renaşte prin domnii Bănică, Veluţ, prin italianul de la Sâniacob şi alţi cultivatori de viţă de vie.
În ediţia a VIII-a – 2015, a fost ploaie şi vijelie, multă muzică uşoară şi populară. Au evoluat: formaţia de muzică uşoară Cheers all Stars, formaţiile de dansuri populare ale elevilor din Sângeorzu Nou, sub îndrumarea prof. Albu; Ansamblul „Dor Românesc”, precum şi renumiţii interpreţi: Nicolae Cioancă, Anuţa Motofelea, Ioachim Spân, Mărioara Dragotă, Cristina Retegan, Ioan Dordoi, Veronica Bălan, formaţia „Mureşul” din Târgu Mureş. De asemenea, au evoluat cunoscuţii Gheorghe Munteanu, Cristian Pomohaci, Văru’ Săndel, precum şi Codruţ Bistriţeanul şi bandul său. La Căminul Cultural a avut loc tradiţionalul Bal al romilor, iar în finalul sărbătorii cerul Lechinţei a fost iluminat de un splendid joc de artificii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5