Târgul Lechinţei – între poveştile de odinioară şi petrecerile cu muzică, mici şi jocuri pentru copii

         Prima dată am fost la târg prin 1952. Aici, la Lechinţa, a fost şi primul meu loc de muncă. Cu toţii aşteptam sărbătoarea de pe 21 septembrie cu nerăbdare. Ne şi pregăteam, eram doar gazde şi trebuia să arate bine comuna, ne spune fostul primar Gheorghe Mureşan care şi acum, la peste 80 de ani, ca şi în tinereţe, a ieşit la târg. „Era altfel atunci. Înainte cu o zi era târgul de animale. Veneau aici crescătorii de animale din toată Câmpia. Acum, din păcate, nici animale nu mai au în gospodării ţăranii noştri, iar în târg, cum se vede, tot feluri de mărfuri, mai puţin de origine animală, cum era pe vremuri”.

         Prima ediţie a târgului de la Lechinţa se spune că ar fi fost pe la 1890. De atunci, în fiecare an, doar cu mici excepţii, sărbătoarea a continuat să reţină atenţia celor din zonă. Doar prin anii ’80, regimul de atunci a interzis târgul pe motiv că este campanie agricolă. Cu toate astea, au venit la Lechinţa sute de gospodari din satele învecinate, iar pentru că nu i-au putut opri, au avut de suferit mai marii comunei Lechinţa din acea vreme.

          Cum era târgul de odinioară şi ce am putut vedea la ediţia 2023? Să ascultăm câteva amintiri ale târgarilor de atunci. Maria Griga şi Ana Huciu sunt din Enciu şi n-au lipsit niciodată, deşi acum sunt trecute de 70 de ani. „Ne pregăteam cu o zi-două înainte. Ne călcam hainele de sărbătoare, costume populare, iar feciorii şi însuraţii tocmeau ceteraşul. Dimineaţa devreme, o luam pe jos, peste deal, toată ceata de lăturalnici. În frunte erau muzicanţii instalaţi comod în căruţe. Îi aveam pe renumiţii ceteraşi Torla din Rusu de Sus, Vasile din Feleac, Nelu din Bozieş şi Sever, tot din Bozieş”.

          Din satul vecin, Bidiu, au venit şi de astă dată la târg Livia şi Maria Bidian şi Maria Man. „Şi noi veneam de cele mai multe ori pe jos şi soseam dis de dimineaţă în târg să ne alegem locul şi apoi începea jocul ţărănesc. Ne veseleam şi cu vin, şi cu horincă. Îi aveam ca şi ceteraşi pe vestiţii Oaie din Beudiu şi Mihai din Ceaba. Atunci era mai fain”, ne spun, la unison, interlocutoarele noastre. Aveai ce cumpăra. Erau produse de-ale noastre. Acum sunt mai multe şatre unde găsim orice”.

         Aici, în târg, l-am întâlnit şi pe inginerul Petrişor, un renumit apicultor din zonă. „Totul era altfel atunci. Prin 1976, când am venit pentru prima dată la târg, din curiozitate, am rămas plăcut surprins de jocurile ţărăneşti, de ceteraşii care cântau, de mulţimea produselor agricole locale. Erau hore lângă hore. Pe sate, cu ceteraşii în frunte, care se întreceau unii pe alţii. Mi-l amintesc pe Pitu din Sângeorzu Nou care zicea din ceteră ca un adevărat maestru”.

         „Am trecut de 80 de ani şi-mi aduc aminte ce fain era atunci. Eram şi mai tineri şi lucram, dar ne şi veseleam în sărbători, mai ales de Ziua Târgului”, ne spune Maria Matei.

         „Atunci, lechinţenii tineri se adunau seara, de ziua târgului, la restaurantul lui Petrică, iar alţii la localul doamnei Vera de la gară şi petreceam până dimineaţa. La Căminul Cultural era o altă petrecere, Balul Romilor, unde cânta maestrul Michi cu vioara lui fermecată”.

         21 septembrie era, şi sperăm să mai fie, sărbătoarea Câmpiei transilvane. De la Budeşti, de la Teaca, de la Chiochiş porneau cu căruţele în miez de noapte să ajungă dimineaţa, să poată cumpăra puiul târgului. Iar acasă, în sat, aşteptau cei mici să se întoarcă de la târg, iar dacă nu le aduceau ceva, aveau o scuză: „s-au bătut şătrarii”. Dacă prin anii 50-60, târgul nu era târg fără must, fără struguri şi fără fructele din livezile locale, acum nu mai există aşa ceva. Saşii aveau grijă ca mustul să existe, dar şi vinul vechi păstrat în butoaie de stejar. Bot baci, ce stătea pe strada Gării, un viticultor de excepţie, te invita în beciul placat cu cărămidă boltită să guşti un pahar cu must ori vin şi o bucată de slănină cu ceapă roţie (mici nu prea erau pe atunci). O tradiţie care se mai păstrează încă, mai rar însă. Lechinţenii fac, de ziua târgului, găluşte – sarmale şi se adună în familii şi petrec. Un obicei mai rar care se pierde, din păcate. Deşi a început recoltatul strugurilor, n-au existat struguri ori fructe, mere în special, din podgoriile Lechinţei, deşi zona este acum una de excepţie, dacă ne gândim la viticultură şi pomicultură.

         În urmă cu decenii, pe marginea uliţelor erau parcate căruţele cu cai cu ciucuri şi zurgalăi. Unii gospodari mai făloşi din satele din apropiere veneau la târg cu carul tras de boi înstruţaţi, împănaţi de sărbătoare. Astăzi, de târg, străzile au fost ticsite de maşini, peste 300, parcă era un târg al maşinilor de tot felul.

         Pe vremuri, vedeta târgului era ringhişul. Musai să te învârţi cel puţin o dată. Şi o făceau nu numai copiii şi tinerii ci şi adulţii. Era instalat cu multe zile înainte de data târgului. Îmi povestea un vecin o întâmplare hazlie. Într-o seară, şeful ringhişului, fiindcă era bine primit şi cazat, i-a invitat pe vecini la o roată. Alimentat aparatul cu motorină, să aibă plinul pentru a doua zi, şi toţi, inclusiv mecanicul, s-au instalat în scaunele protejate şi i-a dat drumul. N-a avut cine să-l oprească, aşa că s-au rotit multe minute până când s-a terminat combustibilul.

         Spectacolul artistic desfăşurat pe scena special amenajată, în faţa Căminului Cultural, petrecerile cu bunătăţi şi băuturi răcoritoare şi nu numai, au încheiat o sărbătoare care va rămâne, cu regretul, pentru mulţi că încă mustul nu curge la Lechinţa pe 21 septembrie.