Târgul Mare al Bistriţei, în acest an, de miercuri până duminică

Târgul Mare al Bistriţei va suferi modificări în sensul că pas cu pas se va mări, a anunţat primarul Ovidiu Creţu. Astfel, anul acesta, Târgul Mare se va desfăşura de miercuri până duminică.

“Intenţia mea este să mărim acest târg, să-l ducem undeva la peste o săptămână, astfel încât, în această perioadă, în Bistriţa să fie o emulaţie de veselie, cântec, joc, voie bună, spectacole, concerte şi tot ce ţine de viaţa cultural citadină, pentru că am constatat că vin cu ocazia acestei sărbători mulţi copii acasă, mulţi părinţi şi atunci e bine ca dacă tot vin la Bistriţa să-I ţinem şi ocupaţi. Vă reamintesc că Târgul Mare era de 2 săptămâni, atunci când ne-a fost aprobat de regele maghiar Ludovic cel Mare şi a fost cel mai mare târg din Ardeal, chiar se spunea în decretul regal “un târg mare ca cel de la Buda”, nu de la Cluj, nu de la Alba Iulia. Datorită acestui târg, Bistriţa a fost un oraş foarte important în Transilvania”, a explicat primarul municipiului.

Potrivit acestuia, bugetul pentru acţiunile de la Târgul Mare se obţine din încasările din Heidenfeld. “Dacă vom avea mai mulţi bani, vom aloca mai mulţi bani, pentru că nu doresc ca din acei bani să reparăm şosele, biserici, ci să-I dedicăm acţiunilor Târgului Bistriţei”, a menţionat Creţu.  

 

Comentarii

14/04/16 13:47
Vizitator

Prostul invata mai greu. Dupa cum se stie, in anul 1353, orașul Bistrita primește din partea regelui Ungariei Ludovic de Anjou, dreptul de a organiza târgul anual care se ținea începând din 15 august, numit de localnici Bulgiul de Sfântul Bartolomeu. Bistriţa a devenit, astfel, un mare centru comercial și meșteșugăresc.
Cu toate ca in 2013, cand s-au implinit 660 de ani de la prima editie a Bulgiului Anual, au existat numeroase interventii in presa de a se relua aceasta traditie, primarul Cretu nu s-a lasat induplecat. Abia anul trecut a organizat Zilele Orasului sub numele de Marele targ de vara al Bistritei, cu toate ca cele doua evenimente ar trebui tinute separat. Una-i una, alta-i alta. Ar merita sa fie reluata traditia organizarii BULGIULUI ANUAL de 15 zile in a doua parte a lunii august , evident adaptat la zilele noastre. Un astfel de targ ar putea aduce beneficii de ordin economic, cultural, turistic intr-un oras care si asa nu se bucura de prea multe evenimente. Sa nu uitam ca Bulgiul Anual era renumit si prin balurile ce se organizau la Bistrita cu acest prilej. Daca s-ar relua aceasta traditie, organizand anul acesta targul de vara in locatia Heidenfeld de la Viisoara, incepand cu 15 august, acest lucru s-ar putea face impreuna cu camera de comert si cu directia agricola, care ar putea sa initieze si o expozitie de masini si utilaje agricole. Aceste standuri expozitionale ar putea fi organizate inafara perimetrului pietei, bunaoara in incinta poligonului auto din vecinatate. Ar fi un bun prilej si pentru hotelurile din oras sa beneficieze de o cerere mai consistenta.
Totodata, în preajma anului 1366, Ludovic de Anjou cu ocazia vizitei întreprinse de rege în zonă acesta a acordat orasului Bistrita dreptul de a poseda însemne şi pecete proprii. Asadar, Regele acordă oraşului blazonul prestigioasei sale familii, alcătuit dintr-un scut cu benzi orizontale roşii şi argintii, simbolul regatului său, suprapuse de florile de crin aurite ale casei regale franceze de Anjou. Scutul era completat cu un coif regal încoronat şi ornamentat cu un struț cu potcoavă în cioc. Prin urmare anul acesta se implinesc 650 de ani de cand Bistrita detine stema si pecetea cu capul de strut incoronat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5