Peste 10.000 de participanţi la Zilele Lechinţei

Prima menţiune despre Târgul Lechinţei datează de prin 1880. Şi atunci era o ocazie pentru cei din zonă să se întâlnească, să facă schimb de mărfuri. Tradiţia spune că n-a existat nici un an în care târgul să nu aibă loc, şi în vremea celor două conflagraţii mondiale 20-21 septembrie era data de întâlnire în centrul de plasă Lechinţa, considerată şi atunci o adevărată capitală a Câmpiei Transilvane. Prin anii ’60 se adunau la Lechinţa cetăţeni din majoritatea satelor din zonă. Gospodarii îşi lăsau treburile deoparte pentru a veni la târg. Era o mândrie, chiar o obligaţie, pentru fiecare să fie prezent în acele zile în Lechinţa. În spaţiul special destinat se adunau pe sate tinerii, cu ceteraşii în frunte şi ofereau până noaptea târziu adevărate spectacole folclorice. Din Budeşti la Chiochiş, din Miceşti la Şieu Odorhei, de pe Valea Şieului, din zona Teaca, din satele învecinate toţi se adunau şi petreceau în ziua „bulciului”. Sărbătoarea se încheia totdeauna cu balul romilor.

Vremurile s-au schimbat şi astfel de trei ani se organizează Zilele Lechinţei, cu manifestări variate: sportive, culturale, artistice şi distractive. Primăria Lechinţa, ne spunea edilul şef Romeo Florian, s-a implicat şi în acest an oferind celor peste 10.000 de participanţi în cele două zile un program variat şi diversificat. Câteva elemente din ediţia a III-a se cuvin menţionate. În prima zi, târgul de animale a fost foarte sărac în oferte. Foarte puţine animale. Nu sunt bovine, porcine şi ovine de vânzare. „În târg n-am găsit nici un viţel să-l cumpăr” – ne spunea unul care an de an sacrifică un exemplar pentru petrecerea din septembrie. A doua zi, pe sute de metri s-au înşirat „şătrarii”. Cu fel de fel de jocuri distractive, mărfuri. Abundenţă de mici, frigărui, grătare, băuturi alcoolice şi răcoritoare. Prea puţine fructe şi legume. Programul a cuprins Cupa Lechinţei la minifotbal, un spectacol oferit de Teatrul de păpuşi „Alexandru Misiuga” al Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa, concursul de karaoke şi discotecă. Pe scena amenajată în aer liber, în faţa căminului cultural, au evoluat formaţia de dansuri ţigăneşti „Illo Romano” din Lechinţa, ansamblurile profesioniste „Ciprian Porumbescu” din Suceava, „Balada” şi „Dor Românesc” din Bistriţa.

Zilele Lechinţei s-au încheiat cu renumitul bal al romilor, desfăşurat la căminul cultural, la care peste 300 de romi, şi nu numai, s-au veselit până către dimineaţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5