Crizantemele de aur din Bistriţa au strălucit într-un superb spectacol de gală

Un eveniment de vis, aşteptat, adorat, de o sensibilitate deosebită, cu trăiri şi momente de interpretare profesionistă şi cu mult talent profesional, de către valoroşii şi apreciaţii concurenţi câştigători al renumitului festival-concurs „Crizantema de Aur”, originari din Bistriţa, din judeţ şi din ţară, s-a derulat la Centrul Cultural „Dacia” din Bistriţa, în sala Valeria Peter Predescu, sub sigla „Gala Crizantemelor 50 Bistriţa”, în prezenţa oficialităţilor judeţene şi locale, a unui numeros şi select public şi în organizarea CJ B-N şi CJC B-N.
Vibranta şi frumoasa acţiune a adus la scenă deschisă, într-un spectacol de înaltă ţinută şi cu mesaje de încântare a sufletului şi a inimii, pe invitaţii valoroşi ai judeţului şi Bistriţei, laureaţi ai „Crizantemei de Aur” de-a lungul existenţei acestui prestigios festival, câştigătoare a „Crizantemei de Aur” - Domnica Dologa, împreună cu prof. Ioan Lazăr, Alexandru Căpitan, Ioachim Spân şi Larisa Rupea, premianţi la acest festival, care au uimit asistenţa prin valoarea evoluţiei lor, dovedind că au talent şi sunt apreciaţi şi acum.
Invitaţii speciali ai evenimentului au fost cunoscuta Alina Mavrodin Vasiliu – director al Centrului Cultural UNESCO Cetatea Romaniţei Târgovişte, care a fost şi prezentatoarea frumosului speciacol şi apreciata noastră interpretă de romanţe Matilda Pascal Cojocăriţa – directorul artistic al Ansamblului Profesionist „Dor Românesc”, care au susţinut superbe recitaluri de romanţe, fiind apreciate la scenă deschisă.
Au evoluat, cu priză la public, invitaţii laureaţi ai „Crizantemei de Aur” din ţară – Tudor Bărbos şi Georgeta Plută, care au confirmat valoarea interpretării.
Evoluţia artiştilor, deosebită şi sensibilă, s-a datorat şi acompaniamentului profesionist realizat de Orchestra „Dor Românesc”, condusă cu multă măiestrie, profesionalism şi tact de valorosul dirijor, orchestrator, compozitor şi maestru al viorii – Ştefan Cigu, care a sensibilizat publicul prin calitate şi ţinută scenică profesională.
A încântat asistenţa prin puterea de creaţie, frumuseţea imaginilor realizare cu nisip şi vocea deosebită în interpretarea romanţei Mariana Pachiş – regizor Sand Art şi intrată în Carea Recordurilor cu tablouri, peisaje realizate din nisip, pe o suprafaţă plană.
Onorând cu prezenţa, preşedintele CJ B-N, Emil Radu Moldovan, a oferit frumoase buchete de flori femeilor care au avut o evoluţie deosebită, a mulţumit tuturor celor care au participat la acest minunat, sensibil şi încânător eveniment.
La rândul său, Matilda Pascal Cojocăriţa a mulţumit preşedintelui CJ B-N, Radu Moldovan, dedicându-i şi o romanţă vicepreşedintelui CJ B-N, Vasile Puica şi directorului CJC B-N, Gavril Ţărmure.
O seară de magie muzicală, unde stelele de aur ale „Crizantemei” au strălucit ca nişte pietre preţioase pe ghirlandul romanţei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5