Bistriţenii au strălucit la „Crizantema de Aur”

Festivalul Naţional de interpretare a romanţei româneşti „Crizantema de Aur”, ajuns la ediţia a 48-a a adus, la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte, nume sonore ale romanţei. În faţa publicului iubitor al acestui gen muzical au evoluat Daniela Vlădescu, Nicolae Furdui Iancu, Maria Buză şi Taraful George Pătraşcu, Alina Mavrodin, Florin Georgescu, Carmen Rădulescu ş.a. Judeţul nostru a fost reprezentat de Domnica Dologa, deţinătoarea trofeului „Crizantema de Aur”, care a prezentat în faţa publicului câteva din romanţele de suflet.
Un cadou aparte l-au primit spectatorii din partea artistei Matilda Pascal Cojocăriţa, care a oferit tuturor celor prezenţi albumul „Melodii de atunci cântate acum”, în aranjamentul muzical semnat de maestrul Ştefan Cigu. Bistriţa a fost la înălţime şi prin Orchestra „Dor Românesc” dirijată de maestrul Ştefan Cigu, care a acompaniat invitaţii în recital la evenimentul moderat de Miruna Ionescu, Silviu Biriş şi Octavian Ursulescu.
De asemenea, bistriţeanca noastră - Matilda Pascal Cojocăriţa - a fost prezentă şi în juriul festivalului, alături de nume îndrăgite precum Florentina Satmari, Zsolt Kerestely, Daniela Vlădescu, Florin Georgescu ş.a.
În urma jurizării, câştigătoarea marelui trofeu „Crizantema de Aur” a fost Rodica Pop Seling din Sălaj, profesor de canto şi membru al Ansamblului „Porrolisum”.
O ediţie de sărbătoare în care Bistriţa şi-a spus încă o dată cuvântul, atât prin prestaţia Matildei Pascal Cojocăriţa şi a Domnicăi Dologa, cât şi prin Orchestra „Dor Românesc”, felicitată pentru modul în care s-a auzit pe scenă sub bagheta maestrului Ştefan Cigu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5