CS Gloria 2018 BN organizează, în perioada 19-21 august, cel mai mare turneu de handbal feminin din România, cu Metz, Ferencvárosi și Vâlcea!
Echipa CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud continuă pregătirea sezonului competițional, prin participarea la trei tunee importante, din țară și străinătate. Astfel, la finalul săptămânii, Gloria este invitată la „Memorialul Lascăr Pană”, alături de Kisvarda KC (Ungaria), CS “U” Cluj-Napoca și echipa gazdă.
În perioada 11-12 august, formația noastră va fi în Cehia, la un turneu de pregătire alături de Thüringer Handball Club, Perla Lublin, echipa gazdă DHK Baník Most.
Bistrița va găzdui cel mai mare turneu de handbal feminine din România, în perioada 19-21 august. Iubitorii handbalului vor putea să le vadă acasă, la Bistrița, pe componentele echipelor Ferencvárosi Torna Club din Ungaria – vicecampioana Ungariei, Metz (Franța) – locul 3 în Liga Campionilor și Râmnicu Vâlcea – locul 3 în România.
“Vorbim de două echipe importante ale handbalului mondial. E un turneu de văzut. Faptul că avem două echipe atât de importante care au acceptat să joace aici înseamnă că s-au făcut niște pași înainte, și din punct de vedere administrative, și din punct de vedere handbalistic. Turneul vine ca o confirmare apentru noi că suntem pe drumul cel bun”, a declarat antrenorul principal Horațiu Pașca.
Citiţi şi:
- Transport până la Complexul Sportiv Unirea, cu sprijinul Primăriei Bistrița și al Transmixt!
- Turneu internațional de calibru la Bistrița!
- Antrenamentele comune CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud- Győri Audi ETO KC continuă!
- Liga Campionilor la handbal feminin. CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, depășită de Metz
- Echipa de handbal a CS Gloria 2018 BN va participa la mai multe turnee de pregătire, la Baia Mare, Most (Cehia) şi Bistriţa
Adaugă comentariu nou