Cseke Attila: finanțare suplimentară, în valoare de 3 miliarde de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru proiectele în derulare din PNDL 2
În ședința de astăzi a Guvernului, Executivul a dezbătut, în prima lectură, un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede o finanțare suplimentară, în valoare totală de 3 miliarde de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru proiectele aflate în derulare din PNDL 2, a anunțat ministrul Cseke Attila. Acesta a adăugat că finanțarea vizează acoperirea cheltuielilor suplimentare cauzate de majorarea prețurilor materialelor de construcții și a salariilor din domeniul construcțiilor.
„Sprijinim proiectele comunităților locale. Fără această măsură, ar fi în pericol multe investiții finanțate, ale căror construcție a fost începută deja”, a subliniat Cseke Attila.
După cum este cunoscut, la finele anului 2020, după preluarea mandatului, ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a demarat o măsură similară, prin care a fost alocată suma suplimentară de 800 de milioane de lei pentru proiectele finanțate prin prima etapă a Programului Național de Dezvoltare Locală. Proiectul de act normativ aflat astăzi în primă lectură pe agenda Guvernului prevede o nouă suplimentare, în valoare de 3 miliarde de lei, pentru proiectele aflate în derulare în PNDL 2, dacă Guvernul ia o decizie – de așteptat săptămâna viitoare – în acest sens.
Citiţi şi:
- Guvernul a aprobat 3 miliarde de lei pentru finalizarea lucrărilor de investiții finanțate prin PNDL II
- Ministrul Cseke Attila: Mai sunt 14 miliarde lei pe proiecte prin PNDL. Încă nu a venit timpul pentru alte lansări
- Programul de cadastrare continuă. 160.000 lei pentru fiecare unitate administrativ-teritorială!
- Ministerul Dezvoltării deschide săptămâna viitoare apelurile de proiecte pentru rețelele de gaze finanțate prin ”Anghel Saligny”
- De azi, pot fi depuse proiecte pentru rețelele de gaze finanțate prin programul ”Anghel Saligny”!
Adaugă comentariu nou