Ministrul Cseke Attila: Mai sunt 14 miliarde lei pe proiecte prin PNDL. Încă nu a venit timpul pentru alte lansări
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, a anunţat că prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa I şi etapa a II-a, sunt derulate proiecte de 44 miliarde lei, din care au fost finalizate investiţii de 29,7 miliarde lei. „Mai sunt proiecte în valoare totală de vreo 14 miliarde lei. O parte din proiecte s-au finalizat, o parte sunt foarte aproape de finalizare şi sunt o parte în diferite stadii de execuţie. Anul trecut, la PNDL I am prelungit cu doi ani şi am dat posibilitatea de a cere suplimentare de sume, pentru că efectul Ordonanţei 114 pentru materialele de construcţii şi resurse umană crescând, a crescut şi nevoia de finanţare, urmând să analizăm şi pe PNDL II. Deşi punctual au fost probleme sau sunt probleme în implementare, acest program care de fapt a reunit o mulţime de programe de finanţare din anii 2000, care existau şi înainte de PNDL, a adus dezvoltare locală în multe dintre comunităţile din România. Lucrăm la posibilitatea să existe finanţare în continuare pentru dezvoltarea locală. Nu pot să vă dau un termen, nu pot să vă dau domenii”, a punctat ministrul Cseke Attila.
Ministrul Dezvoltării a menţionat că investiţiile trebuie să continue în domeniul reţelelor de apă şi canalizare, România fiind nevoită să se folosească de toate posibilităţile de finanţare pentru este în procedură de infringement. „Dacă putem să deschidem şi alte linii de finanţare, PNDL III sau cum se va chema, este foarte bine. Vom lucra la această chestiune, dar deocamdată mai avansăm cu proiectele care sunt în derulare. Mai sunt 14 miliarde lei pe proiecte şi încă nu a venit timpul pentru alte lansări”, a explicat ministrul Cseke Attila.
În context, acesta a precizat că nu există nicio datorie faţă de antreprenori pe programele guvernamentale, toate plăţile fiind la zi, adică toate cele înregistrate până în data de 12 martie.
Citiţi şi:
- Cseke Attila: finanțare suplimentară, în valoare de 3 miliarde de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru proiectele în derulare din PNDL 2
- Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: În aprilie se vor lansa apelurile de proiecte finanțate prin PNRR
- Ministrul Dezvoltării Cseke Attila: „Liviu Rebreanu” va fi o clădire etalon arhitectural. Sala Polivalentă s-ar putea finaliza până de Crăciun
- Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Am publicat ordinul privind dezvoltarea rețelelor de gaze prin Anghel Saligny!
- Cseke Attila: contractele finanțate prin PNDL I pot fi prelungite cu o perioadă de până la 2 ani
Adaugă comentariu nou