Cseke Attila: contractele finanțate prin PNDL I pot fi prelungite cu o perioadă de până la 2 ani

”Ministerul Dezvoltării are în vedere asigurarea finalizării obiectivelor de investiții care servesc comunitățile locale, finanțate din bani publici”, anunță ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila.

În vederea finalizării obiectivelor de investiții finanțate prin Programul național de dezvoltare locală (PNDL), Ministerul Dezvoltării a informat beneficiarii asupra posibilității de prelungire a perioadei de valabilitate a contractelor cu până la 2 ani. Măsura vizează 661 de astfel de obiective de investiții.

Astfel, beneficiarii contractelor aferente PNDL I, încheiate în anul 2015, a căror perioadă de valabilitate va expira la data de 31 decembrie 2022, pot solicita prelungirea contractelor în situația în care, pentru obiectivele de investiții care fac obiectul contractului, nu este efectuată recepția la terminarea lucrărilor.

Solicitările de prelungire a contractului de finanțare pot fi transmise la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației până la 31 decembrie 2022. În lipsa solicitării, valabilitatea contractelor de finanțare nu se poate prelungi, iar prelungirea nu va fi acordată pentru acele obiective pentru care nu au fost solicitate decontări, a precizat ministrul, adăugând că mai puțin de 10% din investițiile finanțate prin PNDL I, mai exact 59 de obiective dintre cele 661, se află în această situație.

Ministrul recomandă beneficiarilor să transmită aceste solicitări până la sfârșitul lunii noiembrie, astfel încât, până la finalul acestui an, solicitările să poată fi analizate, să fie emis ordinul de ministru și să fie încheiat actul adițional de prelungire a contractului de finanțare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5