Guvernul a aprobat 3 miliarde de lei pentru finalizarea lucrărilor de investiții finanțate prin PNDL II
În ședința de Guvern, Executivul a aprobat Ordonanța de urgență care prevede finanțarea suplimentară, de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a proiectelor aflate în derulare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a. Bugetul aprobat este de 3 miliarde de lei, anunță ministrul Cseke Attila.
Ministrul a adăugat că suplimentarea de buget este menită să acopere costurile majorării prețurilor materialelor de construcții și a salariilor. “Sprijinul financiar urmărește deblocarea acelor investiții care riscă să fie întrerupte din cauza cheltuielilor crescute. Avem în prezent 4.423 de investiții în diferite stadii de construcție. Sprijinim proiectele comunităților locale și am luat această măsură pentru a asigura finalizarea acestor investiții”, a subliniat Cseke Attila.
Beneficiarii care doresc suplimentarea sumelor alocate prin contractele de finanțare prin PNDL etapa a II-a trebuie să depună o solicitare, însoțită de o notă justificativă, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență.
Citiţi şi:
- Ministrul Cseke Attila: Mai sunt 14 miliarde lei pe proiecte prin PNDL. Încă nu a venit timpul pentru alte lansări
- Cseke Attila: finanțare suplimentară, în valoare de 3 miliarde de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru proiectele în derulare din PNDL 2
- Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Am publicat ordinul privind dezvoltarea rețelelor de gaze prin Anghel Saligny!
- Cseke Attila: contractele finanțate prin PNDL I pot fi prelungite cu o perioadă de până la 2 ani
- La Petru Rareș, va fi construită o creșă, prima din mediul rural din Bistrița-Năsăud! Ministerul Dezvoltării a aprobat finanțarea
Adaugă comentariu nou