Cu Regele Mihai, ca la o plimbare în parc

Prin 1997, fiica mea Bianca avea trei ani. Am îmbrăcat-o într-o fustiță vișinie și o vestuță de aceeași culoare, peste o cămașă albă de mătase. În picioare avea ciorăpei și sandale, era vară. I-am cumpărat un buchet imens de gladiole, ca ea să le dăruiască.
Regele Mihai era așteptat la Dej. La ora fixată, un jeep urmat de alte câteva mașini a oprit în piața centrală a orașului. Șoferul jeep-ului era majestatea sa. A coborât și a fost înconjurat instantaneu de oficialități. O firmă particulară asigura securitatea, fără să bruscheze oamenii, delimitând un loc gol în jurul regelui.
Cum am învățat-o, Bianca s-a strecurat printre agenți, lângă rege și primarul care, văzând-o, a ridicat-o și a vrut să i-o dea suveranului în brațe. Cu un semn discret, regele a dat de înțeles că nu. Primarul, contrariat și vizibil jenat, s-a înroșit. Am rămas blocat, parcă nu aveam aer, parcă eram încercat de frisoane. Mă simțeam penibil. Apoi regele a luat florile din mâna Biancăi, a mângâiat-o pe cap și, după ce a întins buchetul unui aghiotant, și-a dus mâna stângă la spate și cu dreapta a prins-o pe fetiță de mână. Au mers așa, mână în mână, domol, câțiva metri. Văzând sclipirile din ochii regelui, am realizat fulgerător că, dacă nu cumva avea dureri de coloană, a refuzat s-o ia în brațe ca să nu procedeze ca politicienii, care se folosesc de imaginea copiilor ca să atragă simpatia.
Aceasta e imaginea, cu Regele Mihai, pe care vreau s-o păstrez în memorie. Un bărbat în vârstă mergând de mână cu o fetiță. Relaxat, ca la o plimbare în parc. Dumnezeu să-l aibă aibă în pază!