Cu voie bună şi bucate alese, Nina Rus îşi prezintă afacerea la Pro TV. Va lua banii Leilor?
Miercuri, de la ora 21.30, la Pro TV, în cadrul emisiunii „Imperiul Leilor”, Nina Rus va fi prezentă în platourile televiziunii alături de soţul ei, Gabi.
În costume populare din Ţara Năsăudului, aceştia aduc voia bună în faţa temuţilor juraţi - Dan Șucu, dr. Wargha Enayati, Cristina Bâtlan, Sebastian Dobrincu și Dragoș Petrescu -, prezentându-şi afacerea şi bucatele alese. Juraţii au fost luaţi la joc de Nina şi Gabi Rus, învârtindu-se, după cum le-a cântat Oana Matei, prezentă alături soţul ei, Emilian Coruţi, lansând, în premieră, o melodie despre socăciţă dedicată Ninei Rus.
Vor vorbi despre Păstrăvăria Rin, Bunătăţile lu Nina, dar şi despre tradiţiile de pe Valea Sălăuţei, acolo unde s-a născut George Coşbuc.
„Aşteptăm pe toţi telespectatorii să fie alături de noi pentru a ne susţine şi a vedea lucrurile frumoase care se întâmplă în Bistriţa-Năsăud, dar şi dacă vom lua sau nu banii Leilor”, ne-a declarat Nina Rus.
După participarea la emisiunea Chefi la cuţite”, Nina Rus a devenit unul dintre cei mai apreciaţi oameni ai bucătăriei nu doar din judeţ, asta şi pentru faptul că, pe lângă bucatele alese, este mereu cu voia bună la ea acasă.
Competiţiile culinare câştigate în ţară şi-n străinătate au dovedit din plin faptul că Nina Rus găteşte cu gust.
O felicităm şi-i dorim mult succes la emisiune.
https://www.facebook.com/imperiulleilor/videos/358147265949942
Citiţi şi:
- (Interviu) La 25 de ani de căsătorie, Nina Rus a primit inelul de logodnă de la Gabi şi a luat un milion de euro Leilor. Secretul: Răbdarea şi iertarea
- Presa o numeşte regina păstrăvului bistriţean! După ce a adus Medalii de aur pentru bucătăria bistriţeană din Turcia, chef Nina Rus duce bucatele româneşti în Coreea. Urmează Cupa Culinară Mondială!
- Chef Nina Rus, alături de Bogdan Ivan în echipa social-democrată!
- Cel mai mare chef din istoria judeţului! Nina Rus le-a suflat toate premiile coreenilor! Cinci medalii de aur ajung din Seul la Romuli
- Nina Rus şi echipa About Taste Academy, pregătiri pentru Olimpiada Culinară din Germania
Adaugă comentariu nou