Cuiul lui Pepelea
La ordinea zilei: - ATENŢIE mărită Hancliş!, ţi-am prevestit că, de ţi-ai DĂLTUIT ministeriabilii lui peşte prăjit, pe CRIMĂ, n-apuc i Paştele, iar episodul belgian este semnul prevestitor, CLAR, că se-apropie funia de … PAR!
Epigrame şi catrene
- “subţirici” de pe … gheme -
Paradox
Deşi, de fapt, întreaga viaţă
Atârnă de un fir de aţă,
Ca s-o răpui - ce ioronie! -
Îţi trebuie ditai frânghie ...
Legături periculoase
Îl trăgea o aţă
Spre o domnişoară,
Care iubăreaţă
Îl trăgea pe sfoară.
Eva şi îmbrăcămintea
Cum n-avea pânză, ac şi aţă,
Umbla prin Rai cu frunza-n faţă,
Azi, Evelor cu-atâtea ţoale,
Le place să se-arate goale.
Vorbele mincinosului
Caută doar vorbe bune
Aşezate ca-ntr-o salbă,
Care sunt în tot ce spune
Cusute cu aţă alba.
Pescărească
De foloseşti nylon sau aţă,
Cârlig, lansetă sau parâmă,
La pecuit, la fel ca-n viaţă,
Nu prea mai faci nimic c-o râmă.
Pedeapsă în clasele primare
Pe fiul meu (e-n clasa-a treia)
La şcoală nu-l prea trage aţa
Şi mi-a venit atunci ideea
Să-l pedepsesc: i-am ras mustaţa.
Şomerul
Greu câştig, din când în când …
Viaţa mi-i pe-un fir de aţă –
Când mă simt mereu flămând,
Sunt sătul … de-astfel de viaţă!
Viaţă grea, zgârcitului
Vrând să se spânzure c-o aţă,
Se rpse şi scăpă cu viaţă.
- Vezi, nimenea nu mă credea
Când mă plângeam că viaţa-I ... grea.
Subiect la ordinea zilei
Despre viaţa de pensionar,
Ce ar atârna de-un fir de aţă,
Cred că se discută în zadar,
Din moment ce ... asta nu e viaţă!
Epitaf
Pe lespedea unei soacre
Deşi fire cam drăcească
Ce-mi sta-n coaste ca un ghimp,
Dumnezeu s-o odihnească
Pentru c-a murit la timp!...
Celebri şi în anecdote
Ludovic XIV, i-a cerut, la un moment dat, lui Nicolas Boileau sau Despréaux, (n. 1 noiembrie 1636, d.13 martie 1711), scriitor şi critic, considerat cel mai mare teoretician al literaturii franceze, părerea despre mai multe poeme pe care augustul le scrisese. Deşi deloc impresionat de producţiile poetice ale regelui, chiar dimpotrivă, Boileau nu ştia ce să spună. Nu putea, nici să mintă şi nici să îi spună regelui că poeziile sunt, cel puţin groaznice. Inspirat, Boileau i-a declarat, pe un ton încântat:
- Sire, nimic nu pare imposibil pentru maiestatea voastră. Aţi vrut să scrieţi nişte versuri foarte proaste - şi aţi reuşit!
Glume de duzină, graseiate în surdină, cu haz ce derivă din ... muţenie divină! (2)
Întrebat despre tăcerea sa, Iohannis a refuzat să comenteze. # Un procuror DNA se laudă, cu toate că e considerat de colegi puţin dus, că deţine o înregistrare în care Iohannis vorbeşte. # La grădiniţă, Iohannis nu era un băieţel retras, ci tăcea împreună cu alt grup de copii. # Dacă ar fi martor într-un proces, până şi-ar termina Iohannis depoziţia,infracţiunea judecată s-ar prescrie. # Pe lângă Iohannis, călugării tibetani care au făcut legământul tăcerii par nişte flecari. # Surse necredibile ne-au declarat că, odată, Iohannis s-a cherchelit la o nuntă şi a vorbit neîntrerupt două cuvinte. # Lui Iohannis nu-i place sa fie întrerupt când tace. # Iohannis e poliglot. Tace la fel în toate limbile! # În CV-ul lui scrie: Română – tac excelent scris şi vorbit; Germană – tac excelent scris şi vorbit; Engleză – tac mediu scris şi vorbit. # Iohannis a fost un copil precoce: a început să tacă de la doi ani. # Când tace Iohannis, timpul stă în loc. # Sloganul lui Iohannis : “ Sunt preşedintele concediului făcut pe muţeşte” # Iohannis a fost propus să ia conducerea celebrei Cosa Nostra. Cu el “Omerta” ar fi asigurată 100%. # Dacă Iohannis ar vorbi în semne nu s-ar mai mişca deloc. # Care sunt atracţiile principale pe care le caută Iohannis în concediu? Cursurile de comunicare cu peştii. # De când a venit Iohannis la Cotroceni, au apărut două noi expresii populare. „Tace şi face concediile“ şi „Mutu’ înconjoară Pământu’“. # „Culmea răbdării”: „Să asculţi un discurs al lui Florin Piersic şi să-l traducă Klaus Iohannis”.
Bancurile ediţiei
- la “cârpit” … cei în halate albe -
E minunat sã fii doctor! În ce altã profesie îi poţi cere unei femei frumoase sã se dezbrace, s-o admiri cât pofteşti, iar nota de platã s-o achite soţul? Ei ...!?
***
Chirurgul: - Ei, cum se mai simte bolnavul nostru, azi? Pacientul: - Ceva mai bine, dom' doctor, dar ieri am avut un şoc. Parcã mi-ar fi dat cineva cu un ciocan în cap!
Chirurgul: - Nu trebuie sã te nelinişteşti ... Ni se terminase cloroformul şi ...
***
Sora asistentã şefă îi atrage atenţia chirurgului: - Dom' profesor, nu mai tãiaţi atât de adânc. În curând o sã vã impute masa de operaţie!
***
Doctorul: - Sorã, întreabã-l pe accidentat cum se numeşte, ca sã-i putem anunţa
familia! Sora: - Domnule doctor, pacientul spune cã familia lui ştie cum îl cheamã ...
***
- Bunã ziua, doctore! Aveţi, ca întotdeauna, un aer foarte radios! - De ce nu? ... Îmi place sã iau viaţa uşor ... - Oh, şi nu vã mustrã niciodatã conştiinţa?
***
Dupã examinarea unui pacient care a suferit un accident de automobil, medicul spune:
- N-aveţi nimic serios. Peste o zi-douã puteţi sã mergeţi acasã! A doua zi, îngrijorat, medicul îi comunicã: - Va trebui sã mai rãmâneţi în spital încã trei luni. Ziarele de dimineaţã au scris cã aţi suferit un accident foarte grav şi viaţa dumneavoastrã e în pericol!
***
- De ce, în timpul operaţiilor, chirurgii poartã mãnuşi de cauciuc? - Ca sã nu rãmânã amprente
***
Pacientul: - Credeţi cã operaţia asta e absolut necesarã? O sã mã coste cam mult, se pare ... Chirurgul: - Preferaţi cheltuielile de înmormântare? Pacientul: - Nu, nu, dar n-aş vrea sã le plãtesc pe amândouã! ...
***
- Fiule, lasã-te de fumurile astea cu pictura şi apucã-te serios de medicinã! ... - De ce, tatã? - Simplu: în picturã toate greşelile rãmân expuse vederii, în timp ce în medicinã ele sunt îngropate odatã cu bolnavul
***
În sala de operaţie (chirurgul către asistent): – Anestezie. – De-a noastră sau de import? – De import. – De import s-a terminat. – Atunci de-a noastră. – Nani-na, nani-na
***
- Dragă, nu îţi ajunge cât munceşti la serviciu? Chiar trebuie să mai lucezi şi acasă? – Draga mea, dar multa lume îşi continuă munca de la serviciu şi acasă. – Da, dar nu toţi sunt medici legişti ca tine!!!
***
Medicul: – Să ştiţi că principalul vinovat al bolii dumneavoastră este alcoolul. Pacientul: – Multumesc, domnule doctor, bine ca nu sunt eu vinovat.
***
Robotul telefonic la spitalul de psihiatrie: - Dacă suferi de tulburare obsesivo-compulsivă apasă repetat tasta 1. Dacă esti co-dependent , roagă pe cineva să apese tasta 2. Dacă ai personalităţi multiple apasă 3, 4, 5 şi 6. Dacă eşti paranoic, nu e nevoie să apeşi vreo tastă. Deja ştim cine eşti; rămâi pe fir, să îţi detectăm telefonul. Dacă eşti schizofrenic, ascultă cu atenţie, şi o voce îţi va spune ce tastă să apeşi. Dacă eşti deprimat, nu contează ce tastă apeşi. Oricum nu îţi va răspunde nimeni. Dacă suferi de halucinaţii, fii atent că obiectul acela pe care îl ţii la ureche este viu şi o să te muşte de ureche.
***
– Spuneţi-mi, medicamentul pe care vi l-am prescris, v-a ajutat? – Da, foarte mult, eu mi-am vindecat reumatismul, băiatul nu mai tuşeşte, iar cu ce-a mai rămas, soţia a curăţat şi argintăria!
Adaugă comentariu nou