Mulţumesc, dr. Răzvan Couţi, dr. Codruţa Bîrle şi dr. Ionuţ Souca ! Datorită dumneavoastră trăiesc !
Mulţumesc dr. Răzvan Couţi – medic specialist Urologie, dr. Ionuţ Vasile Souca –medic-şef la Secţia de Chirurgie generală, şi dr. Codruţa Bîrle – medic primar neurologie, pentru profesionalismul şi dragostea de care daţi dovadă în îngrijirea fiecărui pacient ce trece pragul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Atunci când viaţa îţi atârnă de un fir de aţă, speranţa vine de la medici şi de la Bunul Dumnezeu, iar faptul că dumneavoastră ne ocrotiţi pe fiecare în parte, pe lângă faptul că vă puneţi toată priceperea în slujba pacientului, având şi cuvinte de mângâiere, noi suntem multe mai încrezători, simţindu-ne ca sub aripa unui înger salvator care este medicul.
Cu spaima în suflet am intrat în spital, însă de îndată ce m-au luat în evidenţă, domnii doctori, împreună cu întreaga echipă medicală, m-au ajutat să nu mai am teamă, totul transformându-se în credinţa că va fi bine, deşi am trecut prin multe momente grele.
Mulţumesc Bunului Dumnezeu şi cadrelor medicale bistriţene că m-au făcut bine şi că datorită dumnealor, în urma operaţiei, am o nouă şansă la viaţă. Nu pot să fac un alt gest decât acela de a mulţumi prin intermediul ziarului Răsunetul pentru că domnii doctori nu aşteaptă de la noi nimic, având mulţumirea că şi-au făcut datoria şi că pacienţii lor sunt bine. Singurul lucru pe care-l putem face noi este să ne rugăm Bunului Dumnezeu să le dea sănătate pentru a putea salva şi alte vieţi, iar pe bistriţeni îi încurajez să treacă cu încredere pragul Spitalului Judeţean pentru că doctorii de aici sunt cu adevărat preocupaţi de sănătatea fiecărui pacient.
Cu stimă şi respect Maria Şuşca, Bistriţa
Citiţi şi:
- Scrisoare de mulţumire. Dr. Simona Martura duce mai departe tradiţia medicală a familiei Resteman cu profesionalism şi dragoste pentru pacienţi
- Din suflet, mulţumesc dr. Bogdan Oprea şi asist. Florina Blaga! Treceţi cu încredere pragul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa!
- Oameni care sfințesc locul: dr. Nicoleta Dumitrean, dr. Cosmin Oprea, dr. Alexei Russu și o echipă de asistente medicale! Felicitări, managerului Gabriel Lazany!
- Spitalul Județean de Urgență Bistrița: 100 pacienți au beneficiat de Programul național de Tromboliză
- O jurnalistă despre dr. Anatolii Rurac şi spitalul din Beclean
Comentarii
Respect deosebit, si eu datorez ceea ce sunt azi dr Souca
Respect și mii de mulțumiri doamnei dr Codruța Birle.
Respect și mii de mulțumiri doamnei dr Codruța Birle.
Adaugă comentariu nou