Cuiul lui Pepelea
La ordinea zilei: „Fabrica” de ÎNGERI ne lipsea, dar ai noştri DEMONI o brodiră şi pe asta!
EPIGRAME ŞI CATRENE
Obsesie
De păcatul omenesc
De-obicei mă cam feresc.
În schimb zilnic mă grăbesc
Să pic în cel … femeiesc.
Alexandru Misiuga
Minoră
În fiecare lună trăiesc cu o minoră
- La 70 de ani aceasta-i prea de tot!
- Dar, ce să fac?, e criză şi mă descurc cum pot,
Iar pensia mea mică n-a mai ajuns majoră
Aurel I. Borgovan
Creaţie
De când lumea şi pământul
Am avut oameni de seamă
Care-au şlefuit cuvântul
Şi l-au pus în … epigramă.
Ionel Andraşoni
Vechea temă
Mă chinuieşte de când m-am însurat
Căci zilnic soacra pe la noi se-arată
- La mine dragă a venit odată …
Odată doar. Dar nici n-a mai plecat!
Alexandru Oltean
Infanteristul
O viaţă-ntreagă a umblat pe jos,
A fost corect şi bun precum un sfânt,
Dar adevărul este dureros
Că şi-n amor e, totuşi, la pământ.
Ana Zegrean
Inscripţie măgărească
Ici măgarii când se-adună
Mintea îşi vând pe parale;
Pun urechi lungi drept cunună,
Şi-aşa pun ţara la cale.
Alexandru Hrisoverghi
Distanţe
De la Alfa la Omega
e decât un pas
cum de la ochi până la gură
e decât un … nas
Andrei Lupu
Merit
La simplitatea lui, fireşte
Are un noroc porcesc:
Deşi talentul îi lipseşte
Relaţiile-i prisosesc!
Corneliu Vasile
Din păcate
Bogăţia şi norocul
Când îşi isprăvesc culoarea
Nu-şi împart în lume locul
Cu virtutea şi onoarea.
Cristian Wernicke
Continuarea
Răspunzi prin versuri potcovite
Că-mi cedezi locul printre vite;
Mai fericit sunt să-l primesc
Decât biped să te citesc.
Cincinat Pavelescu
EPITAF
Pe lespedea unor sugari
Iată că pe pământ şi îngeraşii mor
Într-o etapă-n care, un stat, precum un chior
Ne-mbată cu iluzia, că vor vedea Edenul
Pentru c-au părăsit, ne înţărcaţi … terenul!
Puiu Cris
CELEBRI ŞI ÎN ANECDOTE
Joseph Luis Gay Lussac (1778 – 1850) a fost un distins fizician şi chimist francez, dar şi un abil experimentator al timpului său. Spre exemplu, în 1804, la doar 26 de ani, el s-a încumetat, alături de un alt cercetător, să se ridice cu un balon de aer la înălţimea de 6,4 km pentru a cerceta în premieră proprietăţile atmosferei.
În timpul unui alt experiment de-al său G. Lussac îşi pierdu un ochi. Odată el se întâlni cu un episcop, un teolog reacţionar care, spre a-l lua peste picior pe savant, îl întrebă:
- Nu pricep, cum te poţi considera învăţat având un singur ochi! Ce poţi vedea cu un singur ochi doar?
- Chiar mai multe decât dumneata – nu se pierdu cu firea cel „luat în balon”. Iată, eu, bunăoară, văd la „sfinţia ta” doi ochi, în timp ce dumneata la mine – doar unul!
POANTE PENTRU BALETUL … UMORULUI
# Un om mergea pe cal şi dintr-o dată căzu. De ce? – S-a terminat calul. # Cum se verifică etanşeitatea maşinilor japoneze? – Se pune o pisică în interiorul automobilului, apoi se închid uşile şi geamurile şi se astupă sistemul de ventilaţie, iar dacă pisica moare în 24 de ore înseamnă că maşina e etanşă. # Dar cum se constată etanşeitatea maşinilor autohtone? – Se pune o pisică în interior, se închid uşile şi geamurile şi se astupă sistemul de ventilaţie, iar dacă pisica nu iese în 24 de ore înseamnă că maşina e etanşă. # Cum se numeşte un dac care gândeşte? – GândDac! # Care este cel mai lung autoturism din lume? – Trabantul! Are 3m lungime şi 4m fumul. # Cum se numesc rudele Papei? – PapaRude! # Dar naşii Papei? – PapaNaşi! # Cum schimbă o fetiţă supra răsfăţată un candelabru? – Tăticule, vreau un apartament nou! # Ce este un celibatar? – Un om care a pierdut ocazia de a face nefericită o femeie. # Ce este căsătoria? – O fortăreaţă asediată: cei de afară vor să intre, cei dinăuntru vor să iasă … # De câţi psihologi este nevoie pentru a schimba un bec? – De unul singur – dar becul trebuie să vrea cu adevărat. # Cum recunoşti un prost într-o sală de curs? – E unicul care şterge în caiet când lectorul şterge tabla.
BANCURILE EDIŢIEI
Maica stareta convoaca o adunare: - Noaptea trecuta a ramas poarta manastirii deschisa!
Toate: Vai!!?Numa una: He, he, he, he!...
- Si a intrat un barbat! - Vai! He, he, he, he!
- Si a intrat intr-o chiliuta!- Vai! He, he, he, he!
- Si a facut amor toata noaptea! - Vai! He, he, he, he!
- Si a avut prezervativ! - Vai! He, he, he, he!
- Si era spart! - He, he, he, he! Vai!
Tare de ureche
Intra un tip intr-un magazin si intreaba tare pe vanzatoare:
- Chibrituri aveti?
Vanzatoarea:
- Aud, aud, nu strigati asa! Cu filtru sau fara?
Poveste cu taxe si impozite
Intr-o dimineata, stapanitorul cetatii fu trezit de niste strigate care se auzeau din piata:
- Hai la mere! Mere dulci cum n-ati mai gustat!
Ridicandu-se indispus din pat si privind pe fereastra, vazu un targovet ce vindea, intr-adevar, mere, inconjurat de o multime de musterii. "Trebuie sa fie tare bune merele alea", isi spuse mai-marele cetatii si, facandu-i-se pofta, il chema pe primul sau sfetnic si ii porunci:
- Ia cinci galbeni si mergi in piata sa cumperi mere de la targovetul acela.
Primul sfetnic il chema pe paharnic si ii spuse:
- Uite patru galbeni, du-te si cumpara mere.
Paharnicul se adresa, la randul sau, stolnicului:
- Poftim trei galbeni, de care sa cumperi mere de la targovetul acela.
Stolnicul il chema pe primul strajer ii dadu doi galbeni si il trimise in piata. Acesta dadu un galben unui strajer din subordine, iar acela se duse la targovet si ii lua la rost:
- Hei, ce tot strigi asa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetatii, iar drept pedeapsa mi-a poruncit sa-ti confisc caruta asta cu mere.
Zis si facut. Confisca toate merele si dosi jumatate din ele. Intors la seful sau, strajerul se lauda:
- Am facut un targ nemaipomenit. Cu un galben am cumparat o jumatate din caruta cu mere a targovetului.
Primul strajer merse la stolnic:
- M-am targuit si, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reusit sa cumpar un sac cu mere!
Stolnicul - repede la paharnic:
- Cu trei galbeni am luat o tolba intreaga cu mere.
Paharnicul dosi jumatate din cantitate si apoi merse la primul sfetnic:
- Iata, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumatate de tolba cu mere.
Iar primul sfetnic se infatisa dinaintea stapinitorului cetatii si glasui:
- Maria ta, iata, am indeplinit porunca. Numai ca de acei cinci galbeni n-am reusit sa targuiesc decat cinci mere.
Mai-marele cetatii musca dintr-un mar si cugeta:
- Hmmm... Cinci mere pentru cinci galbeni... scump, foarte scump! Si, cu toate astea, targovetul acela avea o multime de cumparatori. Inseamna ca lumea o duce bine, are bani. Ia sa maresc eu birurile!
Adaugă comentariu nou