Cum se face că Victor Orban a căzut în picioare?

Din starea de a fi arătat cu degetul de întreaga Europă Unită, Premierul Ungariei, Victor Orban, a devenit vedetă, după ce Donald Trump a câștigat alegeril prezidențiale din Statele Unite ale Americii.

Cu excepția aliaților pe față ai Rusiei, ne mai gândim la Serbia, Austria, Slovacia, și poate vor mai fi, liderii europeni s-au pronunțat dezaprobator la politica externă a lui Victor Orban. Mai întâi gardul de sârmă ghimpată care era menit să oprească ,,potopul” de migranți plecați din Turcia spre Europa a evidențiat determinarea lui de a rezerva Ungaria maghiarilor ca teritoriul național și a nu mixa populația cu alogeni veniți din Orientul Mijlociu sau mai de departe. Pe atunci, premierul Orban îl privea la mare distanță pe permisivul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, adept fără rezerve a multiculturalismului și integrării străinilor îndeosebi musulmani, lucruri care au eșuat. Un parlamentar bavarez, de origine sas din România se exprima într-un interviu rostit în românește că, gestul primirii valurilor de emigranți arată puterea Germaniei și că este un fapt benefic. Era un vanitos un glorificator. Așa cum se cunoaște, musulmanii nu se integrează, asimilează, în Europa, și tendința lor este de a impune normele lor de viață celor în mijlocul cărora s-au stabilit.

Nici președintele Comisiei Uniunii Europene, Ursula von der Leyen, nu a fost foarte fericită de poziția Ungariei, reproșurile fiind când soft, când mai tari, însă fără a reușit să-i schimbe premierului Orban ideile. Cu alte cuvinte, Victor Orban s-a ținut tare împotriva avalanșei de critici și a opiniilor că ar fi un ciudat în interesele sale pe care le urmărește fără să-i pese de nimeni.

Oricum, gândindu-ne, totuși, la incertitudinea rezultatului prezidențialelor din SUA, atâta câtă va fi fost, este clar că premierul Orban a riscat, numai că în demersal său – lupta împotriva globalismului deșănțat, nu a pus toate ,,ouăle” sub aceeași ,,cloșcă”. Știe că se poate baza pe Austria, Germania, Olanda și pe ,,grindină”. Intuiția geopolitică a susținerii Rusiei i-a dat liniște dintr-un punct de vedere. Ideea sa era și este că Rusia nu poate cădea cu totul, nu se poate prăbuși din războiul cu Ucraina ca o fruză de toamnă. Câștigul lui Donald Trump, la Casa Albă, ni-l înfățișează pe premierul Orban ca pe câștigătorul celui mai mare loz de politică externă, dintre cei care se gândeau că ar putea dobândi câte ceva din triumful republicanilor.

Conservatorii, naționaliștii, de pretutindeni l-au apreciat pe Orban ca fiind un politician hotărât, apărător al poporului său. Pragmatismul orientării spre gazul ieftină luat de la ruși pentru economia maghiară.este purtătorul de drapel al interesului Budapestei, deși opoziția maghiară, atâta câtă este, are altă părere.

Ne amintim că, într-o emisiune televizată, l-am auzit și pe Cosmin Gușă lăudându-l copios pe Orban pentru cunoștințele sale de geopolitică care l-ar situa lejer în fruntea liderilor europeni de astăzi, deci după păreri autorizate, omul se știe.
Succesul lui Orban urmează, evident, acțiunilor lui Trump, speranței eliminării din politica americană a tendințelor globaliste, menite să mixeze încet populația Europei, să șteargă fața democrației, să diminueze statul national, să dea peste cap relațiapărinți-copii etc.
Privind din alt unghi lucrurile, este greu de presupus că Ungaria a fost păstrată ca un canal de comunicare cu Rusia, agresoarea Ucrainei, cam cum s-a întâmplat în urmă cu decenii când România a făcut o figură separată, păstrând relațiile cu Israelul, în vreme ce țările frățești și-au retras ambasadele din Țara Sfântă.
Se speculează asupra unor ipotetice avantaje urmărite de Ungaria, mergând până la obținerea de teritorii aparținătoare cândva Imperiului Austro-Ungar, ceea ce este evident o exagerare copilărească.

Suntem abia spre începutul celui de al doilea mandat al lui Trump și evoluțiile încă nu sunt conturate încât să promită asemenea avantaje unora și dezavantaje altora.
Vom trăi și vom vedea. Că Victor Orban a căzut în picioare, am văzut.