Profitul interschimbării celor doi Orban

Este cunoscut faptul că, după Unirea Transilvaniei cu România de la 1918, diplomația maghiară a făcut, prin intermediul unor conți, o propunere României, și anume, de a intra într-o federație cu Ungaria. Se spune că regii României ar fi fost încântați de idee, însă cel care s-a opus ar fi fost omul politic Ion Brătianu (prim-ministru) care ar fi spus cam așa - Ne sunteți prea dragi și după o astfel de unire s-ar putea să stați mai mult la Budapesta decât la București. Prin exprimarea tranșantă a lui Ion Brătianu, chestiunea a fost socotită închisă, iar regii României nu au mai avut prilejul să se încoronează și cu coroana Sfântului Ștefan. După anumite opinii, o astfel de mișcare politică era, în fond, o încercare a ungurilor de a păstra Transilvania pe care o pierduseră prin unirea de la 1918, la întoarcerea acesteia în granițele vechii Dacii, patriei mamă, România. Speranța Ungariei era ca, la ruperea Federației, cândva, Transilvania să îi revină.
Invitația a fost onorantă pentru statul român și în același timp o fină mișcare diplomatică făcută de maghiari. Ar fi curios de imaginat, cum ar fi funcționat această uniune și care ar fi fost profiturile componentelor statului federal format din România și Ungaria. Țara vecină ar fi dobândit ieșire la mare, la Constanța, și, cu siguranță, Dunărea ar fi devenit un fluviu mult mai folositor pentru transportul european. Dar, românii nu au acceptat, proiectul a picat, așa cum se cunoaște, din cauza orgoliului românesc care nu voia să împartă Coroana de Oțel cu vecinii.
Dintre o anumită perspectivă se poate considera că proiectul s-a împlinit prin întâlnirea României și Ungariei în Uniunea Europeană. Astăzi, capitalul poate trece granița, ungurii pot investi în România și viceversa. Din când în când se mai găsește câte un om politic din zone mai îndepărtate de țările noastre care confundă Bucureștiul cu Budapesta și spun că România ar avea capitala la Budapesta.
Să fim sinceri, cu toate discuțiile care există astăzi, relațiile dintre România și Ungaria sunt cele mai bune. Nu mai este starea de spirit din vremea comunismului când adversitățile dintre cele două părți erau înghețate prin status quo-ul dictat de sovietici și lipsa de comunicare pe teme de interes tensionau atmosfera. Chiar dacă uneori se aruncă peste graniță cuvinte grele sau se bagă ,,bățul” prin gard, lucrurile sunt soluționabile prin abordări potrivite de ambele părți, e adevărat, mai întotdeauna în favoarea Ungariei, datorită corupției din clasa noastră politică și reacțiilor întârziate, fără eficiență ale Bucureștiului.
Cum relațiile nu sunt niciodată la nivelul maxim posibil, credem că s-ar putea face și astăzi anumiți pași pentru întărirea încrederii între cele două state, trecând la o apropiere mai pregnantă decât cea în care se găsesc în prezent.
Primul pas, credem că, ar putea fi schimbarea premierilor celor două țări. Astfel, premierul României, Ludovic Orban, ar deveni premier al Ungariei, iar premierul Ungariei, Viktor Orban, ar prelua conducerea guvernului de la București. Probabil, Ludovic Orban ar încerca să aducă Ungaria, cât mai bine-posibil, în perimetrul standardului Uniunii Europene, iar Viktor Orban ar impune un aer de fermitate guvernării de la București. Nu putem să ne dăm seama dacă ar încerca să ne apropie de ruși, lucru pe care noi, românii, nu-l reușim în primul rând în plan economic. Cât despre colaborări politice cu Moscova, este greu de presupus pe ce fire s-ar putea urzi.
Pe cât de fantezistă și comică este ideea, o găsim posibilă în absurdul contemporan, așa cum, cândva, a avut loc o ședință comună de guvern a celor două executive. Poate ar fie potrivite câteva precizări ale lucrurilor pe care le pot și nu le pot face cei doi premieri, astfel, socotim că dintre interdicțiile pe care Ludovic Orban le-ar putea aplica de la Budapesta, ar fi de la început limitarea exportului de vin Tokay către România, a făinii nula, a boabelor de porumb-kukarica pentru floricele. Lui Viktor Orban i-ar fi la îndemână să deschidă robinetul cu gaze din Marea Neagră pe care ar vrea să le vadă la Budapesta, de asemenea, să urgenteze reîmpădurirea munților din Harghita și Covasna, se spune, împărțiți frățește de Verestoy Attila - numit de cațavenci drujba lui Dumnezeu - cu fratele său, marele combinator, Viorel Hrebenciuc, care a poftit 40.000 de hectare din codru (,,frate cu românul”) după anumite surse. Lucru sigur, Viktor Orban ar opri într-o clipă trecerea buștenilor în Austria.
Cu spiritul său românesc, Ludovic ar da odihnă maghiarilor, amânând construirea centralei nucleare finanțate de ruși, și banilor le-ar găsi domnia sa o destinație ,,liberală”. Pragmatismul premierului Viktor ar face o îndemână presei românești; ar scoate din piatră seacă niște bănișori și ar revitaliza printul românesc, aflat în mare suferință.
Oricât de apropiați ar fi, la o osmoză politică statală nu se poate ajunge pentru că inteligenți fiind, românii și maghiarii nu ar putea hotărî care sunt mai deștepți și mai șmecheri. Să ne imaginăm două formații ce joacă bărbuncul; sărind, întrecându-se, ar ajunge fără să știe până la tavan, apoi obosiți ar bea împreună niște glaje pântecoase de horincă, și, în final, ar scoate, de la cizme, cosoarele.
Adevărat ne pare că, o bună înțelegere între două nații creștine și frumoase ca românii și ungurii ar da zonei o față pe care ar fi invidioși și saudiții cu tot petrolul lor. Dar cine va trăi să vadă așa ceva?