Daniel Bugnar, noul viceprimar al comunei Negrileşti
Lun, 01/25/2021 - 15:16
Comuna Negrileşti are un nou viceprimar. Este vorba despre Daniel Bugnar, ales de membrii Consiliului Local Negrileşti. "Săptămâna bună de luni se cunoaște și de dimineață! Bugnar Daniel este noul viceprimar al comunei Negrilești, un tânăr în care avem încredere că va face echipă bună cu primarul Dumitru Costin pentru această frumoasă comunitate!, a transmis deputatul Daniel Suciu.
"Daniel Bugnar (PSD), un tânăr pregătit de 36 de ani, este noul viceprimar al comunei Negrilești! Mult succes, Daniel Bugnar, în noua postură! Atât eu, cât și colegii mei suntem alături de tine, de primarul Dumitru Costin și de comunitatea din Negrilești. Continuăm munca!", a scris deputatul Bogdan Ivan.
Consiliul Local Negrileşti are în componenţă 4 membri de la Alianţa pentru Negrileşti, 3 de la PNL şi câte unul de la ISR PLUS, PER, PNŢ ŞI Uniunea Creştin Democrată din România.
Citiţi şi:
- Daniel Bugnar, învestit primar al comunei Negrilești!
- Preşedintele Emil Radu Moldovan, mitropolitul Andrei şi stareţul Mănăstirii Rohia, Cetățeni de Onoare ai comunei Negrilești. Primarul Dumitru Costin, distins cu Ordinul Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin
- La Negrileşti, nici la a doua strigare nu a fost constituit Consiliul Local
- Proiectele primarului Dumitru Costin – canalizare, străzi asfaltate, poduri, sport – la înălţimea vârfului Şpanului
- Bogdan Ivan Gruia: Cu un primar harnic, Dumitru Costin, la Negrilești "faptele vorbesc mai tare decât vorbele"

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Motto: „Oricât ai avea un model, dacă tu însuți nu devii model pentru...
Comentarii
Leustean Mariana -
Mie, 21:15
Super
Florin Marta -
Mie, 18:16
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!🙏🙏🙏
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Aniversări
Astăzi este o zi deosebită pentru doamna profesor de canto clasic și tradițional Cristina Bălan, șef Serviciu Școala de Arte din cadrul Centrului...
Cu ocazia zilei de naștere, îi transmitem domnului ing.
Cu ocazia zilei de naştere, urăm multă sănătate şi putere de muncă, domnului IOAN CIOBA, şef Serviciu Evidenţa Persoanelor din cadrul Primăriei...
























Adaugă comentariu nou