De Bobotează, polițiștii au aplicat peste 100 de amenzi pentru nepurtarea măștii și deplasări nejustificate
Ieri, 6 decembrie, la nivel județean, 174 de polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, alături de polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au continuat verificările pentru respectarea măsurilor de protecție impuse prin Legea 55/2020. Totodată, în același context, au mai fost organizate în tot județul 14 acțiuni punctuale la care au participat, în sistem integrat, 64 de reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.
Au fost verificate 79 de societăți comerciale, iar reprezentanţii agenților economici au fost instruiți cu privire la respectarea obligațiilor impuse, precum și a normelor destinate prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus și în special cu privire la dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse și a instituirii unor măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale. Totodată, au fost verificate peste 1.500 de persoane aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul acțiunilor.
De asemenea, au fost oprite pentru control 121 autovehicule, iar conducătorilor auto li s-au reamintit principalele restricții și obligații prevăzute de Legea 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Pentru neregulile constatate în ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, împreună cu cei de la Poliția Locală au aplicat 105 sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.450 de lei. Din totalul acestora, 33 sancțiuni, în valoare de 15.500 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23.00-05.00 și 72 de sancțiuni, în valoarea de 6950 de lei au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare de protecție.
Citiţi şi:
- Poliţiştii bistriţeni au aplicat 245 de amenzi, în acest sfârşit de săptămână, pentru nepurtarea măştii şi deplasări nejustificate pe timpul nopţii
- Peste 230 de amenzi aplicate de poliţişti pentru nepurtarea măştii, deplasări nocturne nejustificate, petreceri şi fuga din carantină
- Peste 90 de amenzi aplicate de poliţişti, în ultimele 24 de ore!
- Două amenzi aplicate de polițiști pentru nerespectarea măsurii izolării sau carantinei
- Peste 50 de persoane amendate pentru că nu purtau masca de protecţie! Trei au "fugit" din carantină!
Adaugă comentariu nou