De iarnă

Să învăţăm de la iarnă
cum să ne luăm rămas bun
unul de la celălalt;
Iarna acoperă cu albul ei,
într-o noapte tăcută,
şi crengi, şi pământ,
şi case, şi drumuri,
ca o îmbrăţişare.
Apoi urcă înapoi la cer,
împăcată cu sine.
Tot aşa
să ne coborâm şi noi gândurile
în tihnă, să îngenuncheze
la poarta inimii celuilalt,
deschisă până la revenire.
Să înveţe şi iarna de la noi
cum să facă fulgi în absenţă
şi să-i păstreze până le vine rândul,
aşa cum noi ne facem gânduri
unul de altul
şi le îngrijim să nu se topească
înainte de vreme...