De mai bine de trei zile, la Romuli, se luptă cu focul. Primarul şi zeci de oameni dau o mână de ajutor
De mai bine de trei zile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud, alături de SVSU Romuli şi Ocolul Silvic din localitate au acţionat, în sistem integrat, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o plantaţie de conifere din zona de munte a comunei Romuli.
Acţiunile de localizare, stingere şi protejare a fondului forestier s-au derulat cu sprijinul Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din localităţile limitrofe (Telciu şi Săcel, jud. Maramureş). Zilnic, între 30 – 50 de persoane, pompieri militari şi voluntari, personal de la Ocolul Silvic, dar si cetăţeni din zonă, sub coordonarea ofiţerilor ISU, primarului din comuna Romuli şi a şefului Ocolului Silvic Romuli, au intervenit pe un teren extrem de accidentat, în general cu mijloace de primă intervenţie (drujbe, lopeţi, recipiente mici de apă şi alte accesorii din dotare).
Terenul înclinat a făcut imposibil accesul autospecialelor de pompieri în imediata apropiere a focarelor, astfel că alimentarea s-a realizat cu sprijinul unor motopompe, alimentate de la maşinile de pompieri ajunse până în punctele unde accesul a fost posibil.
Autorităţile publice locale au pus la dispoziţie utilaje (TAF-uri) şi maşini de teren pentru a sprijini acţiunile de delimitare a focarelor, în încercarea de a proteja fondul forestier, aflat la câţiva metri de zona de manifestare a incendiului.
În ultimele 72 de ore, s-a acţionat în permanenţă pe timp de zi, cu resursele amintite mai sus, iar pe timp de noapte, supravegherea focarelor a fost realizată de către personalul de la Ocolul Silvic şi SVSU Romuli.
Suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 8 hectare plantaţie conifere şi vegetaţie uscată. Seceta din ultima perioadă şi vegetaţia şi solul uscate, dar şi episoadele de intensificare a vântului au întreţinut arderea focarelor şi au îngreunat considerabil efortul echipajelor de intervenţie.
https://www.facebook.com/isubistrita/videos/2040113592877499/
Citiţi şi:
- Incendiu într-o plantaţie de conifere de la Romuli. Pompieri militari, voluntari, silvicultori şi cetăţeni intervin pentru lichidarea focarelor
- Patronul de la păstrăvăria RIN, Gabriel Rus, alături de echipele de intervenție de la Romuli
- Incendiu de vegetație, extins la pădurea de conifere de la ieșirea din Nușeni spre Enciu și Bidiu!
- Incendiu în Parcul Național Munții Rodnei! Circa trei hectare de pădure sunt afectate!
- Pompieri militari, voluntari și silvicultori au intervenit la un incendiu de pădure din Colibița. Operațiunea continuă azi!
Adaugă comentariu nou