De suflet. Dascălii Pedagogicului năsăudean s-au reunit la 50 de ani de la absolvire!
Din promoția anului 1974, vreo 40 de învățătoare, 30 învățători și 39 educatoare, suntem cei care au răspuns “prezent” la chemarea organizatorilor, pentru aniversarea celor 50 de ani, de la terminarea liceului dar și pentru celebrarea celor 70 ani de viață, împliniți sau în curs de împlinire, de fiecare dintre colegi.
Suntem generația puternică a celor admiși acum o jumătate de secol, însemnată cu vocația dăruirii.
Faptul că pot participa la această intâlnire, mă face fericită! Emoție, melancolie bucurie, teleportare în anii tinereții când “eram super”. Recunoștință și respect pentru toți profesorii care ne-au format, severi și totodată foarte apropiați de noi, modele demne de urmat. Întâlnirea noastră este un lucru minunat și reprezintă un moment deosebit, încât revederea ne copleșește și compensează grijile, îndoielile cotidiene.
Întâlnirile nu sunt despre câte diplome avem în sertar! Toți sunt oameni care te cunosc de dinainte de succese sau eșecuri și nu poți avea secrete față de niște oameni care te cunosc. Ele sunt despre povești frumoase, distracție.
Am venit să-mi crească inima de bucurie, am venit să-mi revăd și să-mi aud colegii, să depănăm amintiri, momente ale vieții fiecăruia, influențe ale familiei, dascălilor, societății, să împărtășim experiențe, realizări și trăirile proprii din perioada în care nu ne-am văzut, să rememorăm clipe frumoase, să ne distrăm împreună, să ne simțim bine, să râdem, să vedem ce-și amintesc alții despre noi.
Să ne dăm seama că nu suntem nemuritori! Am venit să-i întâlnesc pe toți pe care i-am cunoscut în anii de liceu, cu mulți am stat împreună în internat, unde am dezvoltat relații de prietenie, am trăit clipe minunate.
Mă laud cu voi toți și vă simpatizez. Întâlnirea cu colegii, este întâlnirea cu tinerețea toată.
Personal, sunt mulțumită de tot ceea ce am făcut în viață, de ceea ce sunt și de noile mele îndeletniciri.
„Ne-am amintit cu emoție, de cei care au trecut în lumea celor drepţi".
Adaugă comentariu nou