Deficit de forţă de muncă în judeţ. Marii angajatori s-au întâlnit cu prefectul Ioan Ţintean

Instituţia Prefectului – judeţul Bistriţa-Năsăud împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud au organizat o întâlnire cu reprezentanţii principalelor firme din judeţ, ca potenţial de angajare, cu scopul de a se realiza un schimb de informaţii util pe marginea actualului context legislativ, respectiv aspectelor care necesită a fi actualizate, conform noilor realităţi. La întâlnire au fost invitaţi şi Emil Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean, precum şi Otilia Râpan, directorul AJOFM BN. Tema centrală, supusă dezbaterii de către preşedintele C.C.I. BN, Vasile Bar, a fost problema lipsei forţei de muncă la nivelul judeţului.

 

            „Prefectul Ioan Ţintean a precizat, în deschiderea şedinţei, că actuala situaţie conjuncturală în care statisticile evidenţiază o rată a şomajului în judeţ diminuată considerabil, comparativ cu alte judeţe, reprezintă o împrejurare favorabilă doar în aparenţă. În realitate, se observă o contradicţie între faptul că actualii şomeri nu îşi găsesc un loc de muncă, iar, în acelaşi timp, marii angajatori nu găsesc forţă de muncă suficientă în judeţ, fiind nevoiţi să caute potenţiali angajaţi în alte judeţe sau chiar ţări învecinate. În vederea remedierii acestui inconvenient, prefectul consideră că efortul instituţional trebuie dublat de efortul angajatorilor, iar în acest sens, este necesar să se pornească de la identificarea corectă a sursei fiecărei probleme, comparându-se prevederile legislative şi blocajele efective cu care confruntă angajatorii în teren”, se arată în comunicatul remis redacţiei.

 

            La rândul său, preşedintele CJ BN, Emil Radu Moldovan, consideră justificată nemulţumirea marilor angajatori referitoare la forţa de muncă insuficientă. În opinia dânsului se simte nevoia unor modificări la nivelul legislaţiei actuale, deoarece persoanele care primesc indemnizaţie de şomaj, primesc în multe cazuri şi subvenţii de la APIA, iar astfel nu mai sunt încurajate să muncească. Un alt argument pentru această situaţie este reprezentant de „mirajul vestului”.

 

            Reprezentanţii mediului de afaceri prezenţi au afirmat că din perspectiva firmelor pe care le conduc se simte nevoia reducerii într-o oarecare măsură a ajutoarelor sociale, propunând, totodată, ca persoanele care îşi caută loc de muncă să aibă minimum o viză de la o firmă din industrie. "De asemenea, au fost supune discuţiilor teme legate de concediul paternal, condiţiile obţinerii statutului de formator, situaţia absolvenţilor şi nevoia primirii unei baze de date mai detaliată de la AJOFM, care să cuprindă calificarea persoanelor la modul general, nu doar pentru ultimele 6 luni", se precizează în comunicat.

 ***

            Potrivit datelor furnizate de directorul executiv AJOFM, Otilia Râpan, în judeţ sunt înregistraţi aproximativ 4.504 şomeri (iulie/august 2015), dintre care doar 1.771 primesc indemnizaţie. Şeful AJOFM BN a menţionat că instituţia poate transmite angajatorilor o bază de date mai detaliată privind calificările, doar în măsura în care respectă confidenţialitatea datelor personale ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prelucrarea datelor cu caracter personal – cf. Legii nr. 76/2002, respectiv Legii 677/2001 – sau cu acceptul persoanei. Pentru a veni în sprijinul angajatorilor, AJOFM BN va organiza în 25 septembrie 2015 va organiza o noua bursă a locurilor de muncă, dedicată absolvenţilor promoţiei 2015

***

            Prefectul a afirmat în urma acestei dezbateri  că doreşte o abordare pragmatică a problemelor discutate, motiv pentru care a solicitat reprezentanţilor mediului de afaceri redactarea unei adrese, cuprinzând aspectele semnalate şi considerate justificate, către Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, în aşa fel încât să se poată realiza o situaţie centralizată a acestora, iar ulterior un set de propuneri de modificări legislative bine structurat şi argumentat, care va fi transmis Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, respectiv, Ministerului Economiei.

Mai mult, la următoarea şedinţă de Dialog Social organizată de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud va fi invitat dl. Liviu Pop -  ministrul delegat pentru Dialog Social - pentru a căuta împreună soluţii la problemele invocate.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5