Deputat Cristina Iurişniţi: Educaţia încotro?

Educaţia încotro?

Aceasta frază ne urmărește obsedant de aproape 30 de ani. In ceea ce privește finanțarea, și în acest an, Educaţia rămâne Cenusareasa de serviciu.                            

Alocarea a 6% din PIB, conform Legii Educaţiei Naţionale 1/2011, nu se respectă nici în acest an, cu toate că, la momentul redactării actualei Legi, ați susținut categoric acest procent ca fiind esențial pentru buna funcționare a sistemului. România rămâne în continuare a treia țară din UE cu cele mai mici cheltuieli publice pentru educație cu 3,02 % in conditiile unui buget nesustenabil, impredictibil, bazat pe cifre fantasmagorice.

În acest sens, care este punctul dumneavoastră de vedere cu privire a faptul că învățământul rămâne și în acest an subfinanțat, iar cheltuielile pentru investiții și dezvoltare sunt minime?

Propuneri controversate la începutul celui de-al IV-lea mandat

Sunteți la al 4-lea mandat, dar declaraţiile dumneavoastră din ultimele luni nu au făcut altceva decât să inflameze spaţiul public, de la cadre didactice, la elevi şi părinţi.

Vă reamintesc câteva dintre propunerile cel puțin aberante , adevărate  petarde  pe care le-ați lansat în spaţiul public, propuneri care necesită dezbateri ample cu toţi actorii din sistemul educaţional. Nu pot să nu condamn afirmaţii iresponsabile de tipul:

·         „este de dorit să lăsăm repetenţi elevii de clasa I, pentru a obţine astfel ulterior „rezultate” mai bune şi pentru a diminua procentul de 40 % analfabeţi funcţional, potrivit testelor PISA”

·         renunțarea la orele de educație fizică și sport pentru primii 2 ani din  învățământul primar

·         segregarea claselor de copii cu CES, apoi ati revenit prin mesaje publicate pe site-ul MEN

·          introducerea simulărilor la clasa a VII-a pentru Evaluarea Națională, precum și   revenirea la  examenul pentru clasa a X-a in condițiile în care din 2020 învățământul va fi obligatoriu pana la clasa a XII-a conform legii.

·         Afirmații iresponsabile cu privire la igiena și condițiile sanitare din școli când ați afirmat că elevii ar trebui să aibă șervețele umede in lipsa unor conditii elementare din scoli: apa si sapunul. Indiferent de  culoarea politica, primarii trebuie luati la raspundere pentru conditiile de Ev mediu care inca mai exista in peste 1500 de scoli.

·         Discriminarea Consilierior scolari si logopezilor prin neacordarea sporului de suprasolicitare neuropsihica

Toate aceste măsuri anunțate intempestiv, fără o dezbatere reală și fără consultarea aparatului de lucru din cadrul Ministerului Educației Naționale nu sunt de natură sa creeze stabilitate şi predictibilitate în sistem.

În acest sens, cum clarificați situațiile mai sus-menționate și cum ne veți asigura că pe viitor dezbaterile și transparența decizională vor lua locul măsurilor anunțate peste noapte care nu au nici un temei legitim?

Abandonul și părăsirea timpurie

Conform Raportului privind starea învățământului preuniversitar pentru anul 2017-2018, rata de părăsire timpurie a sistemului de educaţie și formare profesională, la finalul anului 2017,  era aceeași ca cea din 2014, respectiv de 18,1. Astfel, decalajul dintre România și media țărilor europene s-a accentuat și mai mult în ultimii ani, de la 6,9 puncte procentuale în 2014 la 7,5 punte procentuale în 2017. În topul UE28, România este printre țările cu cea mai mare rată de părăsire timpurie a sistemului de educație.

Tot la acest capitol este de amintit, conform Eurostat, ca faptul că 1 din 4 elevi din mediul rural păraseste timpuriu scoala, 75% din elevii de etnie romă nu termină gimnaziul.

 

Conform studiilor de impact din domeniu, orice an adăugat la educația unui copil, înseamnă 8,2% investiție mai puțină în sănătate, risc de șomaj mai mic cu 8% și creșterea individuală a veniturilor cu 9,8%.

În acest sens, care sunt măsurile concrete pe care Ministerul pe care îl conduceți le va lua pentru stoparea acestor fenomene și pentru reducerea ratei abandonului și a părăsirii timpurii? Va reamintesc procentul de 11,3% asumat la nivel european.

 

Sa trecem si la probleme de  actualitate

·         Decontul transportului elevilor

Legea Educaţiei Naţionale prevede că “elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic”. Ce spune Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel național în anul școlar 2017-2018, realizat de către Consiliul Național al Elevilor?

-          41% beneficiază de decontarea a mai puțin de 30% din costul real al abonamentului;

§  39% primesc între 30-50% din suma plătită operatorului de transport;

§  4% beneficiază de decontarea a 50-70%;

§  3% primesc între 70-99% din costul real al abonamentului;

§  13% dintre elevii navetiști beneficiază de decontarea integrală a costurilor de transport.

În acest sens, cum veți asigura finanțarea necesară decontării transportului elevilor conform raportului inițiat de Consiliul Național al Elevilor?

·         Simulările la clasa a VII-a

Doamnă Ministru, stimate colege și colegi parlamentari,

Azi au început simulările care deja sunt contestate de Consiliul Național al Elevilor pentru faptul că acestea au fost organizate intempestiv și au devenit un scop în sine, nu un mijloc de evidențiere a plus valorii. Mai mult decât orice altceva, elevii semnalează faptul că aceștia au devenit, o generație de sacrificiu, o generație de cobai ai Ministerului Educației Naționale.

 Aceștia adaugă că nu vor evaluări mai ușoare, ci vor evaluări reale și din această perspectivă, doamnă Ministru, care este punctul de vedere al Ministerului cu privire la aceste simulări școlare la clasa a VII-a?

 

·         Legea Manualului Școlar

Proiectul legii manualului școlar inițiat de Liviu Pop, un loial al lui Liviu Dragnea, a fost adoptat în Senat. Proiectul de lege contrazice ordinul dumneavoastră  stabilit că se  vor cumpăra manuale prin licitație publică pe SEAP.

Doamnă Ministru, cum veți soluționa aceste probleme legislative și când se vor opri toate aceste probleme referitoare la manualele școlare? Elevii își doresc manuale de calitate, relevante, care sa ajunga la timp. Cand vor ajunge in scoli manualele de engleza si franceza pentru clasa a VI-a, conform noilor programe aprobate?

Noua Lege a Educației

Ați anunțat în nenumărate rânduri că în aceste luni veți elabora un nou proiect de Lege a Educației. Care sunt liniile directoare, axiologice care vor sta la baza noului proiect?Mai mult decât atât, care va fi perioada de consultări publice pe marginea proiectului?

 

Deputat

prof. Cristina – Ionela IURIŞNIŢI

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5