Deputat Diana Morar: De la 1 ianuarie 2022, instituţiile publice nu mai au voie să solicite persoanelor fizice şi firmelor copii de pe documente emise de alte instituţii ale statului!
Legea potrivit căreia instituţiile publice nu mai au voie să solicite persoanelor fizice şi firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituţii ale statului, la care am fost coinițiator, a intrat în vigoare în 1 ianuarie 2022, anunță deputatul liberal Diana Morar.
”Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele, în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, se arată în legea care a fost promulgată de președintele României în 9 noiembrie 2021.
Aceasta este o nouă măsură de simplificare la nivelul administraţiei, în beneficiul cetățenilor.
#debirocratizare #digitalizare #simplificare
Citiţi şi:
- Deputatul Diana Morar: De anul viitor, instituțiile nu vor mai putea solicita copii după acte emise tot de stat!
- Deputat Diana Morar: Un nou pas pentru debirocratizare, simplificare! Fără copii la dosar, de pe acte emise de instituţii publice!
- Deputatul Diana Morar: Legea prin care se elimină dosarul cu șină, promulgată de președinte!
- Registrul naţional al persoanelor care au comis infracţiuni sexuale- instrument de prevenire şi combatere a acestui tip de fapte
- Augustin Zegrean, Doru Ciocan şi Sorin Paul Miclea, chiriaşii bistriţeni ai RAPPS
Adaugă comentariu nou