Deputat Simionca: Cer alocarea a 30 milioane lei pentru studiul de fezabilitate al Autostrăzii Nordului
Deputatul Ionuţ Simionca va depune un amendament la Legea bugetului de stat pentru anul 2020, care va fi asumată de Guvern, săptămâna viitoare. Este vorba de alocarea a 30 milioane lei pentru studiul de fezabilitate la Autostrada Nordului.
„Voi continua să apăr interesele bistriţenilor raportat la Guvernul Orban, aşa cum am făcut şi faţă de Guvernul PSD. Am făcut un amendament pe care o să-l propun la Legea bugetului de stat prin care am cerut alocarea sumei de 30 milioane lei pentru studiul de fezabilitate aferent Autostrăzii Nordului. Este un proiect pe care noi l-am discutat cu cei din PNL, pe care l-am negociat la susţinerea Guvernului. Construcţia Autostrăzii Nordului este necesară, şi-au asumat, au spus că vor susţine acest proiect, este momentul să facă ce au promis. Am votat condiţionat Guvernul Orban şi una dintre condiţii a fost Autostrada Nordului”, a spus Simionca.
Parlamentarul bistriţean a precizat că liberalii „nu au dat drumul la această lege” deşi deţin preşedinţia Comisiei de Transporturi de la Camera Deputaţilor. „Legea se va face, va trece, în acelaşi timp avem nevoie de bani pentru că bistriţenii şi oamenii din nordul României au nevoie de rezultate concrete şi un rezultat concret ar fi alocarea acestei sume de 30 milioane lei pentru studiul de fezabilitate şi să găsim surse de finanţare guvernamentale sau din fonduri europene pentru construcţia acestui obiectiv. Autostrada Nordului are toate centurile ocolitoare a municipiilor reşedinţă de judeţ”, a mai spus Simionca.
Deputatul PMP a anunţat că aşteaptă şi solicitări din partea primarilor bistriţeni pentru amendarea legii bugetului, care vor fi supuse aprobării în şedinţa de luni.
Citiţi şi:
- Ionuţ Simionca (PMP): Eu m-am ţinut de cuvânt cu Autostrada Nordului, aştept acelaşi lucru de la PNL
- Deputatul Ionuţ Simionca: Autostrada Nordului, un obiectiv care poate contribui la relansarea economică a Ardealului și a întregii Românii!
- Ionuţ Simionca va înfiinţa Asociaţia Autostrada Nordului pentru a monitoriza punerea în aplicare a legii
- Deputatul Ionuţ Simionca: Voi face tot ce trebuie să circulăm pe Autostrada Nordului în termenul de 4 ani! Vezi cele 10 priorităţi ale echipei PMP!
- Deputatul Suciu cere continuarea finanţării lucrărilor de pe DN 17 C şi DN 17D, prin legea bugetului!
Adaugă comentariu nou