Deputatul Cristina Iurişniţi, participant la Conferința de Combatere a Traficului de Persoane
Am avut oportunitatea de a participa la Conferința de Combatere a Traficului de Persoane – o luptă continuă, adaptată noului context generat de pandemia COVID-19.
Reuniunea, organizată mierxuei, 21 oxtombrie, s-a bucurat de participarea unor înalţi oficiali ai instituţiilor europene cu atribuţii în domeniu: Reprezentantul special al OSCE şi Coordonator pentru Combaterea Traficului de Persoane, domnul Valiant Richey, şi Coordonatorul UE Anti-trafic, domnul Olivier Onidi.
De asemenea, la eveniment au luat parte E.S doamna Laurence Auer, noul ambasador al Republicii franceze la Bucureşti şi E.S. domnul Andrew Noble, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, parlamentari români sau din alte foruri legislative europene.
Din partea autorităţilor române cu responsabilităţi în sfera combaterii traficului de persoane au participat: procurorul general, doamna Gabriela Scutea, domnul Bogdan Despescu, secretar de stat, chestor şef de poliţie în Ministerul Afacerilor Interne şi domnul Cornel Feruţă, secretar de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, precum şi oficiali ai Ministerului Justiţiei, Direcţiei de Prevenire a Criminalităţii şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.
Anul acesta, conferinţa s-a bucurat şi de participarea unui număr semnificativ de ONG-uri implicate în demersurile de combatere a traficului de persoane din România şi din străinătate.
În cadrul Conferinței internaționale, în prezența experților europeni, ambasadorilor si ong-urilor cu expertiză, organizată de Grupul parlamentar de prevenire și combatere a traficului de persoane am prezentat trei soluții de politici publice și legislative:
1. Educație. Introducerea cât de repede în școli a educației pentru sănătate, a educației sexuale adaptate vârstelor pentru prevenție, pentru prevenirea și combaterea abuzurilor sexuale și a traficului de minori.
2. Legislație. Marirea pedepselor in codul penal pentru agresorii sexuali, pedofili, traficanți de minori.
3. Instruirea de urgență a polițiștilor în privinta procedurilor si anchetelor specifice minorilor.
Agresorii nu trebuie să mai primească clemență și pedepse cu suspendare! Agresorii trebuie pedepsiți conform standardelor din legislația europeană. Victimele trebuie protejate!
Conferinţa Internaţională privind traficul de persoane este un eveniment organizat anual de către de Grupul pentru Combaterea Traficului de Persoane, care funcționează, din anul 2012, în cadrul Parlamentului României.
Evenimentul reunește reprezentanți ai unor organizații internaționale, instituții naționale, parlamentari, membri ai corpului diplomatic acreditat în România, oameni de cultură, jurnaliști, ONG-uri din România și din străinătate, în scopul de a stimula dialogul și colaborarea în combaterea traficului de ființe umane.
Prof. Cristina Iurișniți,
Deputat USR în Parlamentul României
membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați
Bistrița, 23 octombrie 2020
Citiţi şi:
- Deputat Cristina Iurişniţi: În România, una din cinci fete și unul din nouă băieți sunt abuzați sexual până la vârsta de 18 ani!
- Deputat Cristina Iurişniţi (USR BN): Pedepse cu închisoare mai mari pentru agresorii sexuali
- Deputatul Cristina Iurișniți: 20 noiembrie, Ziua Mondială a Drepturilor Copilului
- Deputatul Cristina Iurişniţi: Pedepse mai mari pentru agresorii sexuali, votate în Parlament
- Deputatul Cristina Iurişniţi reclamă un amendament discriminatoriu al PSD la Legea drepturilor copilului, fără respectarea egalității de șanse!
Adaugă comentariu nou