Deputatul Daniel Suciu: Acordarea voucherelor de vacanță în mediul privat, susținută de Ministerul Economiei (USR), fără sprijin de la Finanțe (PNL)
Deputatul Daniel Suciu a anunţat că proiectul de lege privind posibilitatea acordării voucherelor de vacanţă în mediul privat cu posibilitatea reducerii impozitului pe venit - inițiat de acesta și colegi din PSD - a fost dezbătut în Comisia Economică de la Senat.
"Proiectul meu și al colegilor mei de acordare a voucherelor de vacanță din 2022 și pentru angajații din sectorul privat s-a dezbătut azi în Comisia Economică din Senat. Deși beneficiile sunt mai mult decât evidente, Ministerul Finanțelor (PNL) s-a opus, Ministerul Economiei (USR) a susținut proiectul meu, iar UDMR s-a abținut. Votul a fost până la urmă 5 pentru, 5 împotrivă și o abținere. Sper totuși că în plen să fie alt rezultat iar, dacă nu, for decizional este Camera Deputaților unde voi face tot ce pot să treacă!", a declarat deputatul Suciu.
Prin aceasta initiativa se dă posibilitatea agenţilor economici să acorde vouchere de vacanţă pentru angajaţi, cu reducerea impozitului pe venit cu contravaloarea voucherelor acordate.
Potrivit acestuia, acordarea voucherelor de vacanţă începând cu 1 ianuarie 2022 – atât în sectorul bugetar, cât şi în cel privat – poate fi o gură de oxigen pentru industrie. Statul nu va trebui să scoată bani „din buzunar”, mai mult o mare parte din turism iese din zona gri, ceea ce a dus un plus la buget.
Citiţi şi:
- Deputatul Suciu: Solicit susţinerea parlamentarilor bistriţeni de la Putere pentru proiectul privind acordarea voucherelor de vacanţă în mediul privat
- Deputatul Daniel Suciu: Turismul românesc a rezistat prin voucherele de vacanță!
- Deputatul Suciu va propune ca firmele care acordă vouchere de vacanţă să beneficieze de deduceri fiscale
- Deputatul Stelian Dolha: A fost adoptată noua lege a cooperației
- PSD Bistriţa a lansat dezbateri cu sindicatele, ONG-uri, asociaţii sportive şi Consiliul Judeţean al Tinerilor
Comentarii
Ar trebui aliniate toate salariile si platite integral de la stat, cu toate drepturile salariale in mod egal, vaucere de vacanta, bilete de odihna si tratament... etc. ptr ca este o bataie de joc ceea ce se intampla aici in aceasta tzara asa cum este organizata astazi .
Toate angajarile fortei de munca ar trebui facute exclusiv de catre stat prin ITM -urile judetene. Acolo, fiecare societate publica ori particulara, sa fie obligata sa faca " cerere scrisa de personal de munca " si sa i se aprobe atata cat poate el plati si n-ar mai exista persoane care sa munceasca la negru. Angajatorii sa fie obligati sa plateasca la stat chiria ptr personalul care-i deserveste si toate darile ptr salarii, cas... , pensii, etc.
Cine nu-i in stare sa asigure acesti " bani " sa fie obligat sa munceasca el cu familia sa , ptr ca odata cu legiferarea " salariului minim pe economie " , privatii au inteles ca absolut toate salariile trebuie sa fie " minime pe economie " . Degeaba salariatii primesc " in mana net " anumiti bani, ca daca la pensii se plateste dupa " salariul minim pe econimie "... dupa 45 de ani de munca ... vor avea tot " pensia minima pe economie " adica cea sociala de 800 de lei . Daca forta de munca ar fi gestionata prin ITM, atunci nimeni nu s-ar mai trezi ca ajunge la pensie , sa constate ca lui i s-au achitat de angajatorii privati doar " minimul pe economie " ... ( sau deloc ) .
Asta nu inseamna " inapoi la comunism " ... ci inseamna inapoi la reguli de normalitate , corectitudine si echitate sociala .Cat timp nu exista " cineva " care s-i traga de maneca, privatii permanent vor fi ca niste " stapani de sclavi " si isi vor bate joc de salariatii pe care-i are .
Adaugă comentariu nou