Deputatul Diana Morar: Consumul de droguri în școli este o problemă din ce în ce mai gravă în România

Deputatul PNL Bistrița-Năsăud,av. Diana Morar, consideră că în acest moment consumul de droguri în școli este o problemă din ce în ce mai gravă în România. "Putem să ne prefacem că nu există această problemă sau să acționăm. Consider că suntem obligați, ca actori publici, să facem tot ceea ce ține de noi pentru a crește gradul de conștientizare asupra riscurilor. Orice demers de prevenție este absolut necesar. Iar toate acestea trebuie și pot fi făcute doar printr-un efort conjugat al autorităților, specialiștilor, profesorilor și elevilor. Am discutat toate aceste subiecte la dezbaterea "Rolul educației în combaterea consumului de droguri și substanțe etnobotanice", organizată de Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, din care fac parte", a transmis parlamentarul bistritean.
La dezbatere au participat reprezentanți ai Ministerului Educației, Ministerului Sănătății, DIICOT, Agenției Naționale Antidrog, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliției Române, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, Poliția Municipiului București, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Colegiul Psihologilor din România, UMF "Carol Davila" București, Universitatea București, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, UNICEF, CONAF, Asociația "Artist", Fundația pentru Educație și Vocație, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, reprezentanți ai cultelor, elevilor și studenților.
În săptămânile următoare, grupul de lucru dedicat acestui subiect va propune campanii de prevenție și de combatere a consumului de droguri în școli, precum și alte soluții concrete.
Grija pentru copiii noștri este prioritate zero!

Comentarii

01/04/23 14:20
just

BINE CĂ REZULTATELE ȘCOLARE ÎS DOAR TANGENȚIALE!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5