Deputatul Doina Pană, la întâlnirea cu liceenii, pe tema prevenirii consumului de droguri

         Deputatul Adriana Doina Pană a participat alături de premierul Viorica Dăncilă la un eveniment  organizat de primarul general al Capitaeli, Gabriela Firea, pe tema prevenirii consumului de droguri. Nu mai puţin de 600 de tineri au participat la această întâlnire, deputatul Doina Pană precizând că i-a făcut o mare plăcere să se afle în mijlocul liceenilor, mai ales că a fost profesor peste trei decenii.

         “Dragi prieteni, cei 30 de ani petrecuți printre liceeni mi-au intrat în sânge! Nimic nu îmi face mai mare plăcere decât să particip la acțiuni cu și despre ei. La invitația d-nei primar general Gabriela Firea, am participat împreună cu d-na premier Viorica Dăncilă la o întâlnire cu 600 de tineri pe o temă, din păcate, tot mai acută: ravagiile pe care le fac drogurile în rândul tinerilor. Atmosfera a fost caldă, prietenoasă, iar, la final, când sloganul întâlnirii: "No drogs, no problems!" a fost susținut nu doar verbal, ci și printr-un recital de către Connect-R, Lora și Lino Golden, a devenit electrizantă!

Felicitări, Gabriela Firea! Fii sigură că cei 600 de tineri vor spune mai departe prietenilor lor, aflați și ei la vârsta teribilismului, că drogurile înseamnă moarte!", a transmis deputatul Doina Pană.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5