Deputatul Oltean şi-a vândut un apartament şi maşina
Cel din urmă la declaraţii de avere dintre deputaţii bistriţeni este şi cel dintâi. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean, a reuşit anul trecut să se scape de un apartament şi să-şi vândă în prima parte a anului 2011 şi maşina, un Peugeot din 2005. Din aceste „înstrăinări” a obţinut 120.000 euro, respectiv 20.000 lei, potrivit declaraţiei de avere semnate de acesta în 15 iunie.
Totuşi, deputatul Ioan Oltean nu a rămas fără maşină, acesta deţinând în prezent un Volkswagen Golf (fabricat tot în 2005). La capitolul terenuri, democrat-liberalul figurează cu 6000 metri pătraţi în intravilanul sau extravilanul localităţilor ilfovene Afumaţi, Tunari şi Voluntari. Secretarul general al Partidului Democrat Liberal deţine, cu soţia sa, şi patru imobile, respectiv trei apartamente (dintre care două în Bucureşti) şi o casă în Bistriţa.
Parlamentarul bistriţean nu şi-a băgat banii în conturi, ci în acţiuni. Acesta deţine peste 2,6 milioane acţiuni la Teraplast, cu o valoare de 263.930 lei, şi 100 acţiuni la SC Euroland Bistriţa, în valoare de 10.000 lei (pe numele soţiei sale). Datoriile liderului democrat-liberal însumează 40.000 euro, acestea fiind scadente de-abia în 2022.
Altfel, anul trecut, deputatul Ioan Oltean a câştigat 59.937 lei de la Camera Deputaţilor, la care se adaugă 20.351 lei drept diurnă de deplasare la lucrările Parlamentului. Din închirierea unui spaţiu, parlamentarul a mai obţinut suma de 60.000 lei. De altfel, demnitarul este singurul aducător de venit în familia sa.
Citiţi şi:
- Ioan Oltean a încasat, în 2011, 60.000 de lei din chirii
- Deputatul Moldovan şi-a luat 6 ari de teren şi şi-a terminat casa
- Averile aleşilor locali: Om bogat, om sărac în Consiliul Judeţean
- Cristian Florian este cel mai prost plătit reprezentant al Guvernului din ţară
- România TV: Deputatul PDL Ioan Oltean, mandatar de avere nejustificată al Crinuţei Dumitrean
Adaugă comentariu nou