Deputatul Robert Sighiartău: Patru soluții pentru gaura la buget de 49 de miliarde de lei!

Atât diagnosticul cât si solutiile sugerate sunt gresite. Romania se afla in pragul declanșării procedurii de deficit excesiv. Asta înseamnă că în cazul în care o țară membră UE are un deficit bugetar care depășește 3% din PIB și/sau nivelul datoriei publice reprezintă peste 60% din PIB , declansarea unei proceduri de deficit excesiv este, pe deplin, justificată. Comisia Europeană recomandă României să pună capăt deficitului bugetar excesiv până în 2024. In acest sens, guvernul s-a angajat că deficitul bugetar va scădea la 4,4% din PIB în 2023 şi la 2,9% din PIB în 2024, aşa cum recomandă Comisia Europeană pentru ieşirea din procedura de deficit excesiv.
Numai că, la mai bine de 32 de ani de la Revolutia Română din Decembrie, 1989 si de la căderea comunismului România este incă un stat nereformat . Aceasta este principala cauză a prelungirii starii de tranzitie, cu consecinte dezastroase pentru tară, in plan economic, social si cultural. Romania a ieșit din comunism o țară săracă, obosită, incapabilă să se adapteze repede la modelul economiei de piață. Ca nivel de dezvoltare, eram cu zeci de ani în urma Europei Occidentale. Tranziția României a început cum nu se putea mai prost si practic nu s-a incheiat nici până astăzi. Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. Nici după aderarea la Uniunea Europeană in anul 2007 România nu a profitat prea mult din cauza lipsei de reforme interne si a centralizarii excesive, soldată cu atragerea scazută de fonduri europene.
De aceea, este nevoie de reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, pentru care sunt necesare reforme structurale profunde precum:

-Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;

-Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;

-În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;

-Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;

– Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.

Referitor la reforma administrativ-teritorială care este una învechită și care costă mult prea mult, trebuie subliniat faptul că în prezent diferențele economice dintre județe sunt imense, iar birocrația omoară multe proiecte în fașă, desi aparatul administrativ este supradimensionat, fără să facă nimic. De aceea, trebuie recurs la o restructurare a acestor unități administrativ- teritoriale pentru ca structurile respective să fie compatibile cu cele europene, să devină funcționale si eficiente economic, deoarece in prezent cele mai multe dintre judete sunt adevărate feude pentru baronii locali. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București. Prin regionalizare s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj este decimentarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară.

Uniunea europeana nu recunoaste caracterul de regiune decât dacă ai minimum 800.000 de locuitori, iar in România nici un judet nu indeplineste acest criteriu. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu esti considerat regiune si deci nu poti sa depui direct proiecte pentru accesarea de fonduri europene, nefiind eligibil. Din această cauză România pierde multi bani europeni fiindcă totul depinde de guvernul de la Bucuresti unde lucrurile se miscă foarte greu.

Există două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea constitutiei si introducerea categoriei administrative de „regiune” in legea fundamentală. A doua cale este mai simplă si se poate face fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Aceasta se poate face mai simplu prin reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.

În plus la noi dintre cele 3.228 de orase si comune sau UAT -uri (unităti administrativ-teritoriale), cel puţin 1.000 nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi a oferi servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor: salarii, iluminat public, gospodărire. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean.

In plus, atragerea fondurilor europene, in special cele prevăzute pentru proiectele incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este conditionată si de îndeplinirea celorlalte reforme sau "jaloane" propuse de România si agreate împreună cu oficialii Comisiei Europene, si anume:

-Reforma pensiilor speciale si trecerea lor pe principiul contributivității;

-Reforme în politica fiscală;

-Revizuirea cadrului legislativ pentru companiile cu capital de stat;

-Revizuirea sistemului de salarizare în administrația publică;

–Crearea și operaționalizarea Bancii Naționale de Dezvoltare;

–Un nou sistem pentru a accede în funcțiile publice;

-Modificarea legilor justiției și consolidarea cadrului anti-corupție;

-Transport fără emisii de carbon;

-Energie Regenerabilă.

Au mai fost unele încercări să se facă reforme, dar de fiecare dată au întârziat, ori au eşuat pentru că nu a existat vointa politică si nici capacitatea administrativă de a le implementa.