Deputatul Robert Sighiartău (PNL): Incompetența și corupția au distrus instituțiile publice
Incompetența și corupția au distrus instituțiile publice. Pentru orice român de bună-credință este limpede că nu se mai poate așa. Nu mai putem tolera un stat politizat, care răspunde comenzilor unor politicieni nepăsători față de poporul pe care ar trebui să-l reprezinte cu cinste.
România trece prin momente dramatice și ceea ce se întâmplă în aceste zile arată că am ajuns la capăt de drum. Tot sistemul politico-administrativ, care funcționează pe bază de relații și cumetrie, își arată adevărata față. Avem un stat nefuncțional, care nu este în stare să asigure siguranța cetățenilor și care este compromis din cauza corupției și a incompetenței generalizate.
Guvernarea de astăzi exprimă exact cum nu trebuie să facem de acum încolo.
Soluția este clădirea unui nou sistem public bazat pe merit, competență și pe promovarea valorilor în societate. Avem tineri și nu numai tineri, care performează în domeniile lor. Ei trebuie să conducă și să reprezinte țara. Vom avea viitor dacă îi vom pune în slujba țării pe cei care pun mai presus de orice binele și siguranța cetățeanului.
sursa:facebook Robert Sighiartău
Citiţi şi:
- „Incompetenţa şi corupţia Guvernului ţin departe investitorii”
- Bucurie mare în familia consilierului judeţean Doreta Oltean. Laura şi Alexandru au spus „Da”!
- Deputat Cristina Iurişniţi: Protecția și siguranța copiilor instituționalizați pereclitată în continuare de incompetenţa autorităților
- Deputat Cristina Iurişniţi: Defrișările ilegale, incompetența și dezinteresul au mărit efectele dezastruoase ale inundaţiilor!
- Ioan Ţintean despre corupţia din vămi: Sunt sume însemnate de bani, care au asigurat finanţarea unui partid
Comentarii
Câinii latră, caravana trece. La 30 de ani de la Revolutie, România este un stat nereformat in care, totul funcționează ca inainte de 1989 pe bază de relații și cumetrii. La noi coruptia este endemică si se manifestă la toate nivelurile. Un exemplu este chiar lângă noi. După cum relatează presa locală, fratele lui Radu Moldovan a fost numit recent director executiv al Aquabis. Pe ce criterii?!
vezi: https://www.ziardebistrita.ro/tupeu-de-psd-ist-radu-moldovan-l-a-angajat...
Adaugă comentariu nou