„Incompetenţa şi corupţia Guvernului ţin departe investitorii”
Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan, susţine că România va rămâne, în perioada următoare, singura ţară din cele şapte din regiune care nu va atinge situaţia economică anterioară crizei. Parlamentarul PSD a făcut referire la o analiză a Băncii Centrale a Austriei, în contextul în care statul austriac este principalul investitor în ţara noastră. „Această analiză ne arată cum stăm în realitate în comparaţie cu viziunea triumfalistă prin care ne anunţă premierul Boc că am ieşit din recesiune şi va începe să curgă lapte şi miere în România. În 2012, România va fi singura ţară dintre cele şapte state din regiune care nu va reuşi să revină la nivelul anterior crizei, România va rămâne în criză economică inclusiv în 2012. Criza a durat patru trimestre în toate statele UE, iar la noi deja a depăşit opt trimestre”, a declarat liderul PSD BN, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit acestuia, investitorii vor sta departe de România, „pentru că nu există nicio perspectivă”. „Incompetenţa şi nivelul de corupţie al actualului Guvern ţin departe investitorii, care ar putea să aducă plus valoare economiei. Potrivit BNR, investiţiile directe în primul trimestru din 2011 sunt în sumă de 379 milioane euro, mai mici cu 22% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, când au fost mai mici cu 40-50% decât în 2009”, a explicat Radu Moldovan, menţionând că previziunile sunt sumbre, în contradicţie cu „declaraţiile triumfaliste” ale actului Guvern.
Citiţi şi:
- Diana Morar: Pentru emiterea autorizației de construcție pentru blocuri, investitorii să fie obligați să extindă rețelele de utilități până la nivelul racordului imobilului
- Excelență în comunicarea cu investitorii: TeraPlast a obținut nota 10 în cadrul evaluării Vektor
- Strategii financiare pentru investitorii în criptomonede
- Stelian Dolha (PNL): Corupţia, suprataxarea şi fiscalitatea şubredă alungă investitorii străini
- Mircea Grosaru, deputatul minorităţii italiene din Parlament: Voi îndrepta investitorii italieni către judeţul Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu nou