Monica Săsărman (vicepreședinte PSD BN): Românii plătesc scump pentru incompetența sau mârșăvenia PNL și USR în achiziția de vaccinuri
România condamnată la plata sumei de 600 milioane EURO - românii plătesc scump pentru incompetența sau mârșăvenia PNL și USR în achiziția de vaccinuri
Ce spuneți acum, domnule premier Bolojan, despre deficitul țării dus în cap de peneliștii și useriștii dumneavoastră și pentru care i-ați taxat pe români până la sânge? Există o soluție legală pe care trebuie să o puneți în aplicare: recuperați acești bani de la peneliștii și useriștii care au aprobat acest contract și ulterior semnat (dreptul de regres al Statului împotriva persoanelor care au l-au păgubit). Fuguța, că timpul trece, așa cum ați făcut și cu mărirea de taxe și impozite. Să nu ne spuneți că aveam nevoie de zeci de milioane de doze că nu vă crede nimeni.
Ne uităm după justițiarul Sighiartău, deputatul pe care oamenii îl plătesc cu peste 400 milioane lei vechi pe lună să îî reprezinte, dar are capul băgat în nisip ca struțul. Te cred și eu, că tunul vaccinurilor a fost dat cam în aceeași perioadă- perioada pandemiei- în care acest deputat își credita cu banii oamenilor firmele lui. Scrii și tu măcar un text de lege prin care voi, peneliștii și useriștii, să achitați prejudiciul cauzat țării?
Dincolo de acest tun, ceea ce îngrijorează este faptul că interesele țării nu sunt protejate absolut deloc de cei care aprobă și încheie contracte în numele și pe seama Statului Român. Și sub eticheta ”confidențial”. Acest lucru reprezintă poate cea mai mare vulnerabilitate în securitatea și siguranța națională și ar trebui să dea de gândit tuturor.
Vicepreședinte PSD BN, Monica Săsărman
Citiţi şi:
- Olimpiu Nușfelean: Politică și vaccinuri
- PRM nu vrea vaccinuri
- Robert Sighiartău (PNL): Ne îndreptăm spre falimentul unei guvernări conduse prin interpuşi
- Diana Morar: Pârtia de schi, cea mai mare dovadă de incompetenţă
- Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat aprobarea a 20 milioane lei pentru achiziţii de aparatură medicală la SJU Bistriţa şi spitalele din Năsăud şi Beclean

























Comentarii
Doamna nu-i doar frumoasă, ci și ticăloasă.La guvernare era și PSD-ul la acel moment, iar comanda a semnat-o și rafila.
Astăzi pesediștii, utra competenți,
Își adună prada-n cutii de pantofi.
Hai lasă sărmanii noștri pertinenți
Pot fura cât fură numai de la grofi.
Pe doamna o mănâncă mai mereu sub limbă. În acest caz evident că era mai bine să tacă. JUSTIȚIA ROMÂNĂ să-și facă așa cum trebuie datoria. Doamne ajută să mai mai vedem PSD la guvernare tocmai pe la Paștele Cailor. Om trăi un pic mai cumpătat și om ieși la liman. Astfel scăpăm de cel mai mare parazit la buget din societatea noastră.
Astăzi pesediștii ultra competenți
Duduia asta are nesimtire si obraznicie cum rar intalnesti la oameni dinafara PSD! Dupa Ciolacu si dezmatul lui, mai ai curaj sa dai vina pe altii, care-au pradat mai putin decat voi, si despre neputinciosul Rafila, n-ai nimic de zis? Vezi ca pe langa consilierul lui Grindeanu arestat pentru calcarea legii si spaga, alt primar de-al vostru din Mures a fost prins furand curent, iar dumneata cu nesimtirea caracteristica gastii pesediste, plangi de mila "romanilor" dupa paguba facuta de altii, care sunt mici copii pe langa voi! Dar cu furaciunile voastre cum ramane?! Un "soi de decenta"- vorba lui Grindeanu, nu v-ar strica. Rusine sa va fie, capuselor!
N-ati obosit inca sa-l atacati in haita pe Bolojan, voi fripturistii din PSD?! Cu orice prilej, ca atat va duce capul. Sper sa culegeti ce-ati semanat, hotie, manipulare, minciuna, santaj, boicot si frana in redresarea economiei. Ati invatat toata golaneala de la necalificatul din Buzau, pecare l-ati numit premier, si pe care-l durea in organul genital de defictul creat in goana lui dupa functii, dar voi l-ati ridicat in slavi ca mere specialisti. Acestia sunteti voi, grup infractional organizat sa devalizati tara, numit PSD.
Așadar — prieteni, cândva la liberali
Eram copil de casă, egal între egali,
Dar am fugit de-acolo vârtej la PSD,
Și vă zic acuma: nu o să-mi pese de
O lume ce strigă că sunt ins sărman,
Ori picolo la mese, pe lângă barman.
Adaugă comentariu nou