Deputatul Robert Sighiartău:760 de ani de la prima atestare documentară a Bistriței. La mulți ani, bistrițeni!

760 de ani de la prima atestare documentară a Bistriței. La mulți ani, bistrițeni!, a transmis deputatul liberal de Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău.
***
Acum mai bine de 700 de ani, Bistriţa era deja unul din oraşele importante ale Transilvaniei. Pe 16 iulie se împlinesc 760 de ani de la prima atestare documentară a oraşului. Prima menţiune a localităţii datează din anul 1241, când codicele mănăstirii Echternach menţionează între aşezările distruse de către mongoli şi „oppidum Nosa”, numele dat de către coloniştii aşezării întemeiate pe malul râului Bistriţa.

Bistriţa este atestată documentar prima oară ca oraş în anul 1264 şi îşi datorează într-o mare măsură geneza, evoluţia şi caracteristicile fizice, colonizării germane medievale. Aşezarea este amplasată într-o zonă cu resurse naturale deosebit de bogate, iar conjunctura favorabilă, libertăţile obţinute de colonişti de la Coroana Maghiară, legislaţia urbană germană, calitatea şi cultura grupului uman aşezat aici, Biserica catolică şi alţi factori, au făcut ca oraşul să se dezvolte rapid. Către sfârşitul secolului al XII-lea erau deja conturate cele două laturi lungi ale pieţei centrale, dar şi traseele principale ale tramei stradale. Dezvoltarea şi evoluţia urbanistică a Bistriţei, prezintă numeroase similitudini planimetrice cu oraşe din Europa Centrală şi de Nord, din spaţiul de colonizare german: caracteristici geometrice destul de exacte, o textură omogenă a lotizărilor, un sistem de străzi riguros trasate care converg către Piaţa Centrală, precum şi tipologia de bază după modelul unei pieţe dreptunghiulare apropiate de un pătrat, cu două străzi longitudinale, tangente, dintre care una este dominantă. Un punct de referinţă în dezvoltarea oraşului este anul 1465 când începe construcţia sistemului de fortificaţie al Bistriţei. După douăzeci de ani, prima centură a zidurilor de apărare era gata, avea 13 tunuri şi un bastion, iar după 50 de ani s-a construit şi a doua centură de ziduri, prevăzută şi aceasta cu turnuri,iar împrejurul lor s-au săpat şanţuri adânci, care printr-un canal derivat din râul Bistriţa, au fost umplute cu apa. În interiorul zidurilor de incintă, în jurul Bisericii Evanghelice din Piaţa Centrală a început în a doua jumătate a secolului al XV-lea o campanie de folosire judicioasă a spaţiului, de ridicare de noi construcţii din piatră sau cărămidă în locul celor preponderent din lemn.

Case de piatră sunt semnalate de timpuriu la Bistriţa şi se poate afirma cu certitudine că procentul clădirilor reînnoite la sfârşitul secolului al XV-lea era mai mare decât în alte oraşe. În secolul al XVI-lea se trece sistematic la construcţiile de piatră, atingându-se apogeul dezvoltării urbanistice medievale în suprafaţa cuprinsă între zidurile de incintă, Bistriţa înscriindu-se sub aspect social, economic, edilitar, între cele mai reprezentative oraşe din Transilvania. În secolul al XIX-lea, modificarea zonelor de locuire şi a oraşului în general, a fost influenţat de mai mulţi factori, între care menţionăm demararea în deceniul 7 a porţilor principale si a elementelor de fortificaţii, odată cu extinderea oraşului în afara acestora. Un alt eveniment remarcabil îl constituie anul revoluţionar 1848, când Bistriţa devine un adevărat câmp de luptă între armatele austriece şi trupele maghiare. După al doilea război mondial s-au produs mutaţii importante în configuraţia oraşului şi a zonelor de locuit, acestea se vor extinde iar pe de altă parte, zona exterioară a oraşului va fi ocupată de amplasarea noilor unitaţi industriale. În urma reorganizării administrativ-teritoriale din anul 1949 atribuţiile comunităţilor orăşeneşti au fost preluate de Comitetul Provizoriu al oraşului Bistriţa până în anul 1950 când a luat fiinţă Sfatul Popular al oraşului Bistriţa, iar, în anul 1968, Consiliul Popular Bistriţa. In anul 1979, orasul Bistriţa a fost ridicat la rangul de municipiu.