Deţinuţii din Penitenciarul Bistriţa premiaţi de sportivul Răzvan Martin
Luând în considerare puterea de influenţare comportamentală pe care o au exemplele de succes din comunitate pentru persoanele private de libertate, astăzi, 28 decembrie 2012, persoanele din custodia Penitenciarului Bistriţa care au obţinut rezultate foarte bune pe parcursul anului la competiţiile sportive derulate în unitate, au fost premiate şi felicitate de către halterofilul Răzvan Martin, câştigător al medaliei de bronz la haltere la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.
Sportivul a înmânat diplome ocupanţilor locurilor fruntaşe la competiţiile de minifotbal, fotbal-tenis şi şah, încurajându-i pe cei aflaţi de faţă în continuarea participării la activităţile sportive, pentru dobândirea unui tonus fizic şi psihic optim, dar mai ales pentru disciplinarea şi echilibarea comportamentală.
Emoţionaţi, deţinuţii i-au cerut sportivului să le împărtăşească reţeta succesului, ştiut fiind faptul că sportivul a reuşit să facă performanţă în ciuda dificultăţilor materiale şi a condiţiilor socio-familiale neprielnice.
Răzvan Martin i-a asigurat pe cei prezenţi de faptul că oricine poate reuşi, atâta timp cât munceşte asiduu şi este perseverent, fiind el însuşi un exemplu elocvent al faptului că pasiunea şi voinţa de a reuşi sunt indispensabile pentru a obţine rezultate.
După festivitatea de premiere, Răzvan Martin a efectuat o scurtă vizită prin sectorul de deţinere al unităţii.
Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectului Personalităţi locale – modele de viaţă şi surse de potenţare a valorilor sociale, proiect demarat la nivelul sistemului penitenciar românesc, care presupune derularea de întâlniri între persoanele din detenţie şi personalităţi recunoscute pe plan local, ce pot împărtăşi din experienţa proprie de viaţă şi pot constitui modele comportamentale autentice.
Inspector de penitenciare Laura OPRIŞ
Purtător de cuvânt
PENITENCIARUL BISTRIŢA
Citiţi şi:
- Deţinuţi premiaţi de fotbalistul Sergiu Costin
- Deţinuţii bistriţeni au dat şah mat la Gherla
- De vorbă cu personalităţile locale. Antrenoarea Rodica Hoha Drăguş a stat de vorbă cu deţinuţii din Penitenciarul Bistriţa
- Deţinuţii bistriţeni, premiaţi la manifestările „Punţi între ziduri"
- Deţinuţii din Penitenciarul Bistriţa, pe primul loc la sport în Regiunea Nord-Vest
Adaugă comentariu nou