Diana Nicoleta Drăguş, o adolescentă de nota 10. Inteligenţă şi frumuseţe

Diana Nicoleta Drăguş de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Bistriţa este printre absolvenţii de gimnaziu din acest an care a obţinut media 10 la Evaluare Naţională.
Media de admitere la liceu, 9,98, a treia la nivelul judeţului, i-a dat posibilitatea să opteze pentru clasa bilingv de Ştiinţe ale naturii de la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu Bistriţa. Diana îşi doreşte să urmeze medicina sau farmacia, astfel că anii de liceu vor însemna o pregătire continuă pentru admitere.
Chiar dacă acordă mult timp studiului, îi place dă deseneze, dar şi să fie alături de prietenii săi. Nu a renunţat nici la petrecerile adolescentine, fiind aleasă Miss, la balul absolvenţilor de la „Avram Iancu”.
Diana Nicoleta mai are un frate, Andrei, şi el premiant, însă doar în clasele primare. Dragostea de carte a avut de la cine moşteni sau deprinde, mama fiind învăţătoare la Şcoala Gimnazială nr. 1, iar tatăl inginer la Electrica.
Îi urăm sănătate, succes pe mai departe, iar visurile să-i devină realitate.
O primă recompensă va veni şi la finalul anului, asta pentru că, de câţiva ani, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud acordă premii financiare consistente pentru elevii care reuşesc să obţină media 10 la Evaluare Naţională sau Bacalaureat.

Comentarii

01/08/17 11:56
Gavrila Moldovan

Felicitari pentru reusita. In aceasta situatie a fost si unicul meu copil, baiat, dupa absolvirea medicinei la Cluj- Napoca, a plecat la rezidentiat la Paris si nu s-a mai intors. Daca era mai modest la invatatura ramanea medic la Nasaud sau Bistrita.Marea bucurie a familiei s-a transformat usor intr-o nostalgie...Sistemul medical din tara inca nu face nimic pentru oprirea exodului medicilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5