Din toamnă o nouă grădiniţă modernă

Clădirea Grădiniţei "1 Iunie" din Beclean situată pe Aleea Şieului se află în plin şantier de reabilitare şi modernizare. Viceprimarul Mathe Ştefan spune că până în toamnă, când va începe un nou an şcolar, lucrarea va fi dusă la bun sfârşit, astfel încât preşcolarii mutaţi în alte locaţii să-şi poată relua locurile de la grădiniţă, iar părinţii interesaţi de noua grupă de cămin să aibă în sfârşit unde să-i ducă pe cei mici când sunt la serviciu.

Unitatea de învăţământ este cuprinsă într-un program cu finanţare de la bugetul de stat, în valoare de câteva sute de mii de lei, dar lucrările sunt susţinute şi din resurse financiare locale. Astfel bugetul local asigură banii necesari pentru finalizarea lucrărilor materializate în reabilitări capitale, interioare şi exterioare, izolaţii termice, tâmplărie PVC, recompartimentări, astfel încât micii beclenari să beneficieze din toamnă de cele mai bune condiţii de învăţământ preşcolar. Este sigur că micuţii vor putea începe anul de învăţământ la toamnă chiar dacă unele lucrări exterioare vor fi finalizate în 2010, ca urmare a resurselor bugetare limitate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5